• bărbatul de 32 de ani transporta cu o autoutilitară cantitatea de 800 kg deşeuri feroase, iar poliţiştii l-au luat la întrebări
Deşeurile feroase fără acte i-au adus belele unui şofer vrâncean. El a fost luat la întrebări de poliţişti, în timp ce se afla pe raza localităţii brăilene Gradiştea.
Miercuri, la ora 15.40, poliţişti din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Ianca l-au depistat în trafic, pe DN 22, pe un bărbat de 32 de ani, din judeţul Vrancea, în timp ce transporta cu o autoutilitară cantitatea de 800 kg deşeuri feroase.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că bărbatul nu deţinea documente de provenienţă pentru marfa transportată, iar faţă de acesta a fost luată măsura sancţionării contravenţionale cu amendă, în valoare de 500 lei. conform Legii 12/1990. Întreaga cantitate de deşeuri a fost ridicată de poliţişti în vederea confiscării şi predată, de bază de proces-verbal, unei societăţi de profil din oraşul Ianca.