Parlamentarii brăileni se arată extrem de interesaţi de subiectul votului prin corespondenţă. Deputatul PNL, Vasile Varga, a emis, ieri, un comunicat de presă pentru a sublinia că liberalii insistă ca partidele parlamentare să adopte până la începutul lunii noiembrie legea votului prin corespondenţă, astfel încât România să o poată aplica la alegerile parlamentare din 2016. Acesta subliniază că este o temă de actualitate şi de interes major pentru cetăţenii români din afara graniţelor. "Votul prin corespondenţă este un angajament asumat de liberali încă din campania electorală. Reprezentând o prioritate constantă a PNL, încă din luna martie a acestui an s-a depus un proiect cu privire la votul prin corespondenţă, acesta fiind agreat cu asociaţiile românilor din străinătate şi Autoritatea Electorală Permanentă. PSD trebuie să fie onest şi să arate respect faţă de cetăţenii români şi faţă de democraţia din România şi să înţeleagă că adoptarea de urgenţă a acestui act normativ privind votul prin corespondenţă este o datorie a întregii clase politice şi nu un alt prilej pentru abuzurile PSD", afirmă Varga. Liberalul susţine că prin amânarea şi complicarea dezbaterilor legate de acest proiect de lege, PSD şi premierul Victor Ponta continuă să înşele încrederea românilor care locuiesc şi lucrează în străinătate, blocându-le dreptul de a se exprima în alegeri. "Este limpede faptul că demersurile recente ale PSD privind Legea votului prin corespondenţă nu sunt decât alte manevre disperate pentru a crea confuzie şi pentru a lipsi încă o dată Diaspora de posibilitatea de a-şi exercita dreptul fundamental de a vota într-o manieră democratică, corectă şi lipsită de umilinţe. Noi, liberalii, credem că toate partidele parlamentare trebuie să susţină şi să voteze proiectul", a mai conchis sursa citată.
Dragomir cere prudenţă
Şi deputatul PSD Marian Dragomir a ţinut, recent, să facă un comentariu legat de proiectul de lege privind votul prin corespondenţă. Acesta a dorit să atragă atenţia că lucrurile trebuie foarte bine analizate înainte de a vota un asemenea proiect, pentru a nu da naştere unor consecinţe grave. "În decembrie 2014, Parlamentul, prin votul parlamentarilor de la toate partidele, a respins un proiect de lege a votului prin corespondenţă ca urmare a faptului că nu existau măsuri de siguranţă privind exercitarea votului. Eu voi vota un astfel proiect de lege doar dacă se asigură condiţii legale, etice şi morale de exercitare a dreptului de vot.
Consider că nu trebuie să ajungem în situaţia în care cel mai «puternic» membru al familiei confiscă buletinele de vot ale soţiei sau copiilor şi votează în locul lor sau îi convoacă şi le impune ştampilarea buletinelor de vot. Totodată, trebuie eliminate şi situaţiile în care persoane sau partide vor încerca să tranzacţioneze pe piaţa neagră buletine de vot prin corespondenţă", a afirmat social democratul.
Potrivit presei centrale, Comisia de Cod Electoral a fost convocată, marţi, pentru a discuta proiectul legii votului prin corespondenţă, iar membrii acesteia au anunţat ulterior că speră ca, în două săptămâni, proiectul să intre în dezbaterea Senatului.