Votul ilegal atrage sancţiuni şi chiar închisoare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Votul ilegal atrage sancţiuni şi chiar închisoare

Pentru ca alegerile locale să se desfăşoare în condiţii legale, Ministerul Afacerilor Interne desfăşoară o campanie de informare a cetăţenilor. Votanţilor li se aduc la cunoştinţă principalele prevederi legale referitoare la exercitarea dreptului de vot. Brăilenii care merg la urne trebuie să deţină documente de identitate valabile, să nu accepte mita electorală şi să respecte confidenţialitatea votului.
În cadrul campaniei MAI au fost realizate mai multe tipuri de materiale şi au fost alese modalităţi de promovare multiple.
Astfel, Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila i-au fost repartizate 300 de afişe pentru a fi amplasate în locuri aglomerate, în sediile unor instituţii publice cu aflux mare de cetăţeni, precum şi la intrarea în secţiile de votare. În total, la nivel naţional, au fost tipărite 22.000 de afişe, format A2. De asemenea, au fost realizate trei spoturi video şi trei audio care, în baza deciziei Consiliului Naţional al Audiovizualului privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerile locale din anul 2016, vor putea fi prezentate la radio şi tv. Spoturile MAI vor fi difuzate şi prin intermediul plasmelor amplasate în locuri publice, în mijloacele de transport în comun sau în staţiile de metrou.
După cum se precizează în comunicatul transmis de IPJ Brăila, pe pagina oficială de internet a MAI a fost creată o secţiune dedicată alegerilor. Aceasta conţine principalele prevederi legale referitoare la alegeri, contravenţiile ce pot fi constatate de angajaţii MAI şi infracţiunile prevăzute de Codul Penal.

Închisoare de la 6 luni la 3 ani

La categoria infracţiuni electorale, pe primul loc se află oferirea sau darea de bani, bunuri sau de alte foloase (excepţie fac bunurile cu valoare simbolică, inscripţionate cu însemnele unei formaţiuni politice) în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat. Această infracţiune se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani şi cu interzicerea exercitării unor drepturi.
Împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepseşte tot cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani
Brăilenii trebuie să aibă mare grijă în ceea ce priveşte actele cu care se prezintă la vot. Astfel, utilizarea unei cărţi de alegător sau a unui act de identitate nul ori fals atrage tot pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani. Fapta persoanei care introduce în urnă mai multe buletine de vot decât are dreptul un alegător se pedepseşte tot cu închisoare.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro