Campania "Votează legal", ce are ca scop informarea şi conştientizarea cetăţenilor cu privire la sancţiunile prevăzute de lege în cazul votului ilegal, a fost demarată de Ministerul Administraţiei şi Internelor. Activităţile se defăşoară în perioada campaniei electorale, generată de referendumul naţional pentru demiterea preşedintelui României. Materialele promoţionale vor fi afişate la sediile tuturor unităţilor şi subunităţilor de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, a celor de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Brăila, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dunărea" Brăila, în unităţile de învăţământ, unde vor fi amplasate şi secţiile de votare, precum şi la sediile primăriilor. "Poliţiştii asigură cetăţenii că vor acţiona ferm faţă de orice încălcare a legii şi vor manifesta echidistanţă indiferent de calitatea celor care încalcă normele legale în vigoare. De asemenea, poliţiştii recomandă tuturor cetăţenilor să respecte legea şi să anunţe, la numărul unic de urgenţă 112, orice faptă prin care se încalcă reglementările electorale în vigoare", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al IPJ Brăila.
Potrivit legii, alegătorul care votează de mai multe ori în ziua referendumului riscă închisoarea de la 6 luni la 5 ani. Şi tentativa se pedepseşte cu închisoare.