Ana Maria Anghelescu, o brăileancă de 20 de ani, este una dintre cele 30 de finaliste ale concursului de frumuseţe "Miss Universe România". Ana Maria a fost aleasă în finală în urma unei selecţii riguroase, la care au participat peste 2.000 de fete din toate regiunile ţării. Criteriile ce au stat la baza selecţionării finalistelor au fost: trăsăturile fizice, atitudinea, dicţia, spontaneitatea şi creativitatea de care au dat dovadă la probele de machiaj, coafură, şedinţă foto şi interviu. Important de ştiut este că finala va fi transmisă vineri, 9 iulie, în direct pe TVR1 şi TVR Intenaţional, la ora 21.10, în cadrul unui show de televiziune de circa 2 ore, în care vor evolua artişti de renume. Câştigătoarea va avea şansa să
reprezinte România, în Las Vegas, la cea de-a 59 ediţie a concursului "Miss Universe". Dar, până la Las Vegas, finalistele trebuie să treacă mâine prin cele cinci probe ale concursului: proba costumului naţional, proba în ţinuta de zi, proba costumului de baie, a rochiei şi un interviu de personalitate. Pe lângă notele acordate de juriu, foarte importantă va fi şi alegerea publicului, care poate să îşi voteze preferata prin SMS.
Ana Maria a descoperit pentru prima oară modelling-ul la 16 ani, când s-a înscris la concursul "Miss Turism". De atunci se pregăteşte intens, având diverse prezentări de modă, reclame, cataloage ori id-uri promo.
În timpul liber îi place să citească, să vizioneze spectacole de teatru ori să se plimbe. Adoră sporturile în general, practicând snowboarding, aerobic, tae bo, tenis de câmp, iar dintre cele extreme preferă paraşuta şi parapanta. Iubeşte mâncarea italiană şi spre deosebire de multe fete de vârsta ei, ştie să gătească. Este mândră de faptul că a reuşit să se afirme încă de la 16 ani şi deşi este extrem de arătoasă, crede că frumuseţea interioară este mult mai importantă.
În prezent, tânăra studiază Sociologia şi Asistenţa Socială la Universitatea din Bucureşti, iar la concursul "Miss Universe România" s-a înscris datorită încrederii în sine: "Mă bucur că acest concurs nu pune accent doar pe calităţile fizice. Contează în proporţie mai mare să fii o persoană armonioasă, inteligentă, cu mult şarm, o personalitate bine conturată şi cu o atitudine aparte".
Brăilenii care vor să îi acorde un vot Anei Maria o pot face prin SMS, la 1267, cu textul 22.
Mai multe detalii despre Ana Maria Angelescu şi poziţia ei în concurs găsiţi la adresa http://www.missuniverseromania.com/-finaliste_2010-detalii-22