Vosganian le-a cerut senatorilor liberali să nu accepte niciun fel de târg pentru votarea bugetului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Vosganian le-a cerut senatorilor liberali să nu accepte niciun fel de târg pentru votarea bugetului

"Am avut o întâlnire cu senatorii liberali şi le-am transmis că nu trebuie să accepte niciun fel de târg din partea Palatului Victoria", a declarat Vosganian, care a postat joi pe blogul său că Guvernul a hotărât "cumpărarea" parlamentarilor din comisiile de Buget prin alocarea de fonduri în colegiile în care aceştia au fost aleşi.

"Ministrul finanţelor ameninţă cu demisia. Nu va demisiona, căci, spre liniştea domniei sale, la Palatul Victoria s-a hotărât cumpărarea parlamentarilor din Comisiile de buget, prin fonduri alocate colegiilor domniilor lor", a scris Vosganian, ca răspuns la afirmaţiile lui Sebastian Vlădescu, care a sugerat că va demisiona în cazul în care Parlamentul va modifica bugetele elaborate de Ministerul Finanţelor.

Vosganian a precizat că sumele pe care Palatul Victoria intenţionează să le ofere parlamentarilor din Comisiile de Buget variază între "25 şi 50 de miliarde de lei vechi", explicând că, "eufemistic", aceste sume sunt alocate pentru a uşura trecerea Bugetului prin Comisii.

Surse liberale au declarat pentru NewsIn că lideri ai PNL şi PSD ar fi fost contactaţi de către membri ai Executivului pentru a li se oferi câte 70.000 de euro pentru fiecare parlamentar, din rezerva Guvernului, pentru a asigura că bugetul va fi votat rapid şi fără întârzieri. Aceleaşi surse au precizat că banii au fost oferiţi şi parlamentarilor PDL şi UDMR pentru a asigura "mobilizarea" acestora la lucrările comisiilor de Buget.

Deputatul PNL, Eugen Nicolăescu, membru în Comisia de buget-finanţe, a negat că el, sau alţi colegi ai săi din Comisie, ar fi fost contactaţi cu o astfel de ofertă.

La rândul său, un al membru al Comisiei de buget, deputatul liberal Horea Uioreanu, a declarat că astfel de "tentaţii" se "aplică" în fiecare an la discuţiile asupra amendamentelor, dar neagă că ar fi fost contactat până în acest moment.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro