"În temeiul art. 63 alin. (2) din Constituţia Republicii Moldova şi al art. 1 alin. (5) din Regulamentul Parlamentului, Preşedintele Republicii Moldova a semnat decretul prin care Parlamentul, ales la 5 aprilie 2009, se convoacă în ziua de 5 mai 2009", se arată în comunicat.
În noul parlament care a rezultat în urma alegerilor din 5 aprilie - al 17-lea de la declararea republicii - Partidul Comuniştilor, condus de Vladimir Voronin, deţine 60 de mandate, cu unul mai puţin decât majoritatea ce i-ar fi permis să-l impună pe noul şef al statului, care trebuie ales de deputaţi până la data de 7 iunie.
Numai trei partide au mai reuşit să intre în legislativ, după ce pragul electoral a fost ridicat la 6%, iar alianţele au fost interzise. Este vorba despre Partidul Liberal, Partidul Liberal Democrat, ambele având câte 15 mandate, şi Alianţa Moldova Noastră, cu 11 mandate.
Preşedintele Vladimir Voronin, aflat de opt ani la conducerea ţării, nu mai are dreptul să candideze pentru un al treilea mandat succesiv. Succesorul lui trebuie ales cu 61 de voturi de către cei 101 deputaţi, or, în aceste condiţii, se consideră că obţinerea "votului de aur" din rândul opoziţiei nu va fi o problemă pentru comunişti, în pofida apelurilor opoziţiei liberale la solidaritate.
Comuniştii nu au desemnat încă un candidat pentru postul de şef al statului, dar, potrivit agenţiei RIA Novosti, acesta ar putea fi anunţat sâmbătă. De asemenea, nu a fost stabilit nici rolul pe care îl va avea în continuare în viaţa politică preşedintele în exerciţiu Vladimir Voronin. El a deschis lista candidaţilor comunişti şi şi-a anunţat clar intenţia de a continua să activeze pe scena politică a ţării. Unii observatori spun că ar putea fi numit preşedinte al noului Parlament de la Chişinău sau chiar premier, după modelul rocadei de la Moscova, între Putin, fostul preşedinte ajuns premier, şi Dmitri Medvedev, fostul vicepremier devenit preşedinte.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.