Volumul "Zen. Jurnal 2004-2010" de Mircea Cărtărescu, lansat la Bookfest | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Volumul "Zen. Jurnal 2004-2010" de Mircea Cărtărescu, lansat la Bookfest

Gabriel Liiceanu a explicat de ce volumul conţine şi sintagma "zen", specificând că nu este o aluzie la budismul zen, ci este în legătură cu motto-ul cărţii, în care un neofit îşi întreabă maestrul ce este "zen", iar acesta îi răspunde că "zen" este viaţa de toate zilele.
Liiceanu a mai spus că jurnalul lui Mircea Cărtărescu nu este unul clasic, adică "o punere în scenă a eului cu toate particularităţile sale", care generează "un universal, în care scriitorul se întâlneşte cu cititorul". Liiceanu a spus că cititorii au în faţă un jurnal de scriitor. Mircea Cărtărescu, personajul jurnalului, nu se prezintă publicului în afara ipostazei de scriitor al "Orbitor", trilogia de 1.400 de pagini pe care o numeşte "minunea sa" şi "suprema încordare a dorinţei".
El a mai explicat celor prezenţi la lansare că este vorba despre un jurnal de 700 de pagini, în care se vorbeşte despre crearea "Orbitor" ca o întâmplare deosebită şi unică a vieţii. De asemenea, Liiceanu a precizat că, într-un anume fel, "Zen. Jurnal 2004-2010" este cartea unui credincios. "Este o carte de mistică, foarte specială, pentru că cred că niciun alt autor nu a mai scris o carte de mistică în jurul propriului său eu", a adăugat acesta.
"Cititorii nu se vor regăsi în acest jurnal, ci vor fi uimiţi că cineva a pus în scenă ipostaza inedită a omului ca scriitor pur", a declarat Gabriel Liiceanu.
La rândul său, Mircea Cărtărescu a apreciat că "Zen. Jurnal 2004-2010" este o carte prea mare, dar că, în definitiv, cuprinde doar paragrafe din jurnalul său început în septembrie 1973. El a mai specificat că nu-şi foloseşte jurnalul doar pentru a se plânge de momentele în care nu scrie şi îl foloseşte şi pentru "a-şi încerca peniţa", dar şi pentru a comenta cărţile pe care le citeşte. "Cititorii vor fi foarte câştigaţi dacă vor citi aceste cronichete", a spus scriitorul.
Pe de altă parte, el a vorbit despre cele trei dimensiuni ale literaturii şi ale meseriei de scriitor. Pe prima treaptă, în viziunea sa, se află ocupaţia de a face literatură, în sensul unei meserii care poate fi învăţată, în timp ce pe treapta a doua este literatura ca artă, ceea ce presupune o stilistică şi o estetică deosebite, iar pe ultima şi cea mai înaltă treaptă se situează credinţa şi discursul vertical care merge spre Dumnezeu. "Nu trebuie să vorbeşti numai cu cititorii tăi, trebuie să vorbeşti şi cu Dumnezeu", a declarat Cărtărescu, subliniind că Vladimir Nabokov nu este un scriitor extraordinar şi că nu se va putea niciodată situa alături de cei mari, deoarece el rămâne la nivelul al doilea al literaturii, fără să tindă spre credinţă.
Scriitorul a adăugat că în acest jurnal, în pofida faptului că un critic ar putea identifica 10-15 profiluri psihologice aflate uneori în contradicţie, el a încercat să rămână el însuşi.
În cadrul aceluiaşi eveniment a mai fost lansată aplicaţia pentru iPad a cărţii "Enciclopedia zmeilor", semnată de Mircea Cărtărescu.
Mircea Cărtărescu s-a născut pe 1 iunie 1956, la Bucureşti. A absolvit Facultatea de Limbă şi Literatură Romană a Universităţii din Bucureşti în 1980. În prezent este conferenţiar doctor la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti. Este poet, prozator, eseist, critic literar şi publicist. Cărţile sale au fost premiate de Academia Romană, Uniunea Scriitorilor din România şi din Republica Moldova, Asociaţia Scriitorilor Profesonişti din România (ASPRO), Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, Asociaţia Editorilor din România, precum şi de revistele Cuvântul, Ateneu, Flacără, Tomis şi Ziarul de Iaşi. Au fost nominalizate în Franţa pentru premiile Médicis - Le meilleur livre étranger, Prix Union Latine. Volumul de proză "Nostalgia" a primit, în 2005, Premiul "Giuseppe Acerbi", Castel Goffredo, Italia. Cărtărescu a fost invitat la târguri de carte prestigioase precum cele de la Frankfurt, Leipzig, Goteborg şi Torino. Scriitorul a fost decorat anul trecut cu Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Cavaler, prestigioasă decoraţie acordată de statul francez în domeniul culturii.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro