Călin Goia, vocalul trupei Voltaj, a declarat, la conferinţa organizată înaintea plecării la Viena, la Eurovision, că trupa va încerca, la competiţia cântecului european, să construiască „o punte între românii plecaţi dincolo de graniţe şi românii rămaşi aici". Voltaj reprezintă România la Eurovision, cu piesa „De la capăt", dedicată copiilor români lăsaţi în ţară de părinţii care pleacă să lucreze în străinătate.
„O să plecăm la Viena şi o să încercăm să construim o punte între românii plecaţi dincolo de graniţe şi românii rămaşi aici, mai ales între copiii rămaşi aici şi părinţii lor de dincolo de graniţe astfel încât să o poată lua de la capăt", a spus Goia pe Aeroportul „Henri Coandă".
El a mărturisit că trupa a avut mai multe emoţii la finala naţională decât înaintea concursului internaţional ce urmează la Viena. „Acum n-am emoţii, am avut la Craiova emoţii înainte de urcarea pe scenă, dar acum suntem, cred, mult mai liniştiţi, cred că şi mai pregătiţi şi acum... dacă atunci eram în poziţie de favoriţi, unii dintre favoriţi, acum suntem outsideri", a declarat Călin Goia, care a mărturisit că este încrezător în faptul că piesa Voltaj are un mesaj puternic.
Cerinţele trupei
„Sunt multe piese bune, dar nu mai bune decât piesa noastră. Sunt puţine mesaje şi cel mai puternic mesaj e mesajul nostru", a declarat muzicianul. Totuşi, el a spus că are emoţii legate de modul în care tehnicienii de la Viena au respectat cerinţele trupei în ceea ce priveşte show-ul.
„Singura mea emoţie e în continuare legată de ce vor face cei de la ORF (televiziunea publică austriacă, cei care realizează grafica şi celelalte lucruri legate de scenă pentru că primul draft trimis de ei a venit foarte târziu, în data de 3 mai, şi nu a fost conform dorinţelor noastre. Am revenit şi i-am rugat să meargă în direcţia pe care am cerut-o noi şi sperăm că au făcut-o", a detaliat solistul.
La rândul său, şefa delegaţiei României, Liana Stanciu, a spus că este încrezătoare în evoluţia trupei la Viena. „Ne pregătim să cucerim Viena. Este un moment extrem de important, mergem cu o echipă de profesionişti", a declarat ea.
Numărul 15 de intrare în concurs
Şefa delegaţiei României a detaliat programul acestei prime săptămâni, a trupei, la Viena, menţionând că solistul Voltaj, Călin Goia, este invitat la evenimentul de caritate „Life Ball" ce are loc la Viena, sâmbătă. Liana Stanciu a spus că acesta a primit o invitaţie la acest eveniment select „pentru că are un mesaj important pentru zona de caritate şi pentru că are o piesă excepţională". Calificată în urma selecţiei naţionale din 8 martie, trupa Voltaj, va urca pe scena Eurovision Song Contest 2015 pe 19 mai, în prima semifinală a competiţiei, având numărul 15 de intrare în concurs. Alături de artiştii români, în prima semifinală participă: Grecia, Macedonia, Estonia, Olanda, Republica Moldova, Finlanda, Belgia, Armenia, Serbia, Danemarca, Belarus, Rusia, Albania, Georgia şi Ungaria.
Vocea Conchitei Wurst, în metroul vienez
Pregătirile pentru concursul Eurovision, care va începe la 19 mai, sunt în toi în capitala austriacă, iar administratorii metroului din metropolă s-au lăsat acaparaţi de această efervescenţă mizând pe vocea câştigătoare a ediţiei din 2014 a acestei competiţii, scrie agerpres.ro.
Începând de luni, 11 mai, glasul interpretului transsexual Conchita Wurst poate fi auzit prezentând scurte mesaje în germană, engleză şi franceză la fiecare jumătate de oră pe toate cele cinci linii de transport subteran din Viena. Obiectivul urmărit este acela de a crea o ambianţă cât mai plăcută şi relaxată pentru toţi cei care vizitează oraşul până la 23 mai, când va avea loc spectacolul de gală al celei de-a 60-a ediţii a Eurovision, după cum a declarat purtătorul de cuvânt al companiei de transport public din Viena, Wiener Linien.
Ediţie jubiliară
„Dacă o uşă se închide, alta se va deschide. Pentru că următorul metrou va sosi în curând", sună unul dintre anunţurile făcute de Conchita Wurt, care mai spune şi că „Dragostea este ca metroul din Viena: este peste tot" sau că „Niciodată nu este prea târziu pentru a proceda corect. Adică pentru a folosi transportul în comun".
De lunea viitoare, vor fi difuzate şi anunţuri prin care pasagerii vor fi informaţi că au ajuns într-una dintre staţiile în care sunt amplasate ecrane pe care se pot urmări în direct concertele din cadrul festivalului. De o semnalizare sonoră deosebită va avea parte şi staţia de la Stadthalle, sala în care vor cânta reprezentanţii celor 40 de ţări care aspiră la trofeul ediţiei jubiliare din acest an.