• clubul de volei are ca obiectiv crearea unei echipe de Liga a II-a • “Am revenit, pentru cel puţin 2 ani, la “Casa Voleiului”, spune Constantin Baciu
Voleibalistele de la Sport Plus Brăila se pregătesc din nou în sala de jocuri de la CSM Brăila.
“MTS nu mai permite cluburilor să se antreneze în sălile de sport ale unităţilor şcolare din Brăila, iar prin amabilitatea directorului interimar, Anamaria Necoară, am început pregătirea la CSM Brăila. Doamna Necoară a înţeles care sunt necesităţile unei structuri sportive cu obiective de performanţă şi am revenit, pentru cel puţin 2 ani, la “Casa Voleiului”, construită din câte ştiu, special pentru volei”, ne-a declarat Constantin Baciu, preşedintele clubului Sport Plus Brăila.
Clubul de volei menţionat îşi continuă în felul acesta activitatea de performanţă pe care şi-a stabilit-o. Astfel, prin sprijinul acordat de Consiliul Judeţean şi al unor sponsori, Sport Plus Brăila se îndreaptă spre primul obiectiv major pe care şi l-a propus şi anume crearea unei echipe de volei care să activeze în Liga a II-a.
“Din această săptămână, prin proiectul pe care l-am depus la Consiliul Judeţean, căpătăm o altă dinamică în realizarea obiectivului pe care ni l-am propus, să creăm o echipă de Liga a II-a. Deşi suntem în condiţii de pandemie de coronavirus, am găsit încă un partener care le asigură fetelor o masă pe săptămână. Am purtat discuţii pentru începerea altor parteneriate reciproce şi sunt convins că în următoarea perioadă vom găsi sponsori care să ne ofere o stabilitate financiară pe o perioadă nedeterminată, în afara proiectelor finanţate de autorităţi pe perioade determinate. Aşteptăm copii care doresc să joace volei şi părinţi dornici să-şi asume drumul către performanţă al copiilor lor. Facem în continuare selecţie pentru copii născuţi între 2005 şi 2008. Puteţi suna la acest număr de telefon pentru înscrieri: 0743 164151”, a mai spus Constantin Baciu.