În cadrul unei dezbateri a Institutului de Studii Populare, Ionuţ Popescu a afirmat că României îi lipseşte un partid de dreapta autentic, în condiţiile în care PDL dă dovadă de timiditate în a susţine ideile dreptei, timiditate legată de faptul că aceste idei sunt considerate ca "subversive". Ideea a fost reluată de către Sever Voinescu care a apreciat că plasarea PDL la dreapta este doar una relativă, prin comparaţie cu celelalte partide româneşti. "Sunt de acord cu ideea lui Ionuţ Popescu, după care nu există astăzi un partid autentic de dreapta. Există un partid care este mai de dreapta decât celelalte şi acesta este PDL şi există o grupare de partide care sunt foarte de stânga, USL-ul. Cred că este loc pentru o manifestare politică cu adevărat de dreapta şi trebuie să vedem ce se va întâmpla în anii care vin", a declarat vicepreşedintele PDL.
Acesta consideră că partidele declarate de dreapta din România nu au reuşit până acum să se adreseze unui electorat care, în majoritatea sa, împărtăşeşte valori conservatoare. "Dreapta în România are o mare şansă pentru că toate studiile sociologice arată că profilul electoratului din România este unul conservator. Există în România un nucleu de credinţe şi de valori puternic conservatoare, împărtăşite de o mare majoritate. În ultimii 20 de ani, niciodată o forţă politică nu a fost capabilă să se adreseze acestor oameni. Niciun partid politic nu a gândit în termenii credinţelor etice şi nu a gândit ce facem cu cei care cred în familia clasică, în biserică, în şcoală, în comunitate şi care respectă armata", a spus Sever Voinescu
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.