Comentariile lui Voinescu au plecat de la critica făcută liderilor PSD faţă de apelul acestora privind solidarizarea cu preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu, şi pentru pichetarea sediilor PDL în ziua recursului asupra măsurii arestării preventive a social-democratului.
"Din câte vedem în ultima vreme, domnul Ponta împinge PSD spre insurgenţă, i se pare, cred, că asta este calea ca să ajungă la putere, a spus-o în nenumărate ocazii cât se poate de limpede. PDL a respectat mereu, respectă şi va respecta independenţa şi profesionalismul magistraţilor români, motiv pentru care condamnă ferm orice acţiune politică menită să influenţeze mersul normal, firesc, legal, al actului de justiţie. Actul de justiţiei se realizează conform legii, şi nu conform pulsiunilor pubere ale domnului Victor Ponta", a afirmat Voinescu.
"Să chemi populaţia să picheteze sediilor unor partide politice pentru a influenţa o decizie într-un anumit proces judiciar ţine de o mentalitate specifică anilor '50, iar limbajul liderilor PSD care intimidează, ameninţă magistraţi în legătură cu activitatea lor profesională este cu totul şi cu totul inadecvat", a mai susţinut deputatul PDL.
Voinescu îl avertizează pe Antonescu în sensul unei mari dezamăgiri
Voinescu a expus ideea conform căreia PSD ar dori să ajungă la putere pentru a-l instala pe Victor Ponta în funcţia de şef al statului, iar pe Adrian Năstase ca premier. "Deturnarea atenţiei opiniei publice de la fondul unui dosar şi de la chestiuni atât de importante precum cele legate de combaterea corupţiei în linia obsesiei anti-Băsescu este până la urmă un act de diversiune. În al doilea rând, mi se pare că instigarea la violenţă, la nelinişte socială, creearea de tensiuni sociale, politice, în acest moment, face parte din tactica unui plan care urmează să aducă la putere în România pe domnul Victor Ponta în funcţia de preşedinte al României şi pe domnul Adrian Năstase în funcţia de prim-ministru", a afirmat Voinescu.
De asemenea, el a comentat inclusiv solidarizarea preşedintelui PNL, Crin Antonescu, cu acţiunile social-democraţilor. "Iluzia domnului Crin Antonescu, care îşi imaginează că în 2014 sau mai devreme maşinăria PSD va trage intens ca să-l facă pe domnia sa preşedinte al României se va dovedi foarte curând o pilulă amară", a apreciat deputatul PDL.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a făcut vineri, la Piteşti, un apel pentru pichetarea sediilor PDL din întreaga ţară în ziua în care se va judeca recursul faţă de măsura arestării preventive a preşedintelui CJ Argeş, Constantin Nicolescu.