La o oră după pronunţare, Voiculescu s-a predat la sediul IPJ Ilfov, înainte de a sosi mandatul de executare a pedepsei. La acel moment (vineri, ora 15.30), mandatul urma să fie emis de Tribunalul Capitalei, după ce primirea la această instanţă a sentinţei de la Curtea de Apel.
După primirea mandatului, Voiculescu a fost încarcerat, urmând să stea în carantină timp de 21 de zile, la Penitenciarul Rahova. După cel mult o lună, Administraţia Penitenciarelor îi va stabili regimul şi locul de detenţie. Regimul de detenţie se stabileşte în funcţie de vârsta deţinutului, starea de sănătate şi antecedentele penale ale acestuia.
Dan Voiculescu are 67 de ani şi, potrivit prevederilor legale, ar putea fi eliberat după ce execută o treime din pedeapsă.
Pedeapsa maximă
Voiculescu a primit pedeapsa maximă prevăzută în noul Cod penal, legea mai favorabilă în cazul său. Totodată, lui Voiculescu i se interzic mai multe drepturi, printre care dreptul de a fi ales, timp de cinci ani. Prin această sentinţă, Curtea de Apel i-a dublat lui Voiculescu pedeapsa dată de Tribunalul Capitalei la fondul procesului.
şi fostul Şef al Institutului de Cercetări Alimentare s-a trezit cu o pedeapsă mai mare decât cea pronunţată anterior de Tribunal. Gheorghe Mencinicopschi a fost condamnat la 8 ani de închisoare. Magistraţii de la CAB au majorat astfel pedeapsa de şase ani primită de Mencinicopschi prin decizia din septembrie 2013 a Tribunalului Bucureşti, care a judecat fondul cauzei.
Gheorghe Mencinicopschi a fost acuzat de complicitate la infracţiunea de stabilire a unei valori diminuate faţă de valoarea comercială reală a institutului, abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Un alt nume important în acest dosar, Sorin Pantiş, a fost condamnat definitiv la 7 ani de închisoare. Şi în cazul lui, magistraţii de la CAB au majorat pedeapsa de şase ani de închisoare dată de Tribunalul Bucureşti în cazul lui Pantiş, în septembrie 2013, la fondul procesului. Sorin Pantiş, fost director general executiv Grivco SA Bucureşti şi fost ministru al Comunicaţiilor, a fost acuzat de complicitate la stabilirea unei valori diminuate a institutului faţă de cea reală şi fals în înscrisuri.
Doar trei pedepse cu suspendare în lotul ICA
Fostul director al Agenţiei Domeniilor Statului (ADS) Corneliu Popa a fost condamnat la opt ani de închisoare în dosarul privatizării ICA, în timp ce alţi inculpaţi au primit pedepse între trei ani de detenţie cu suspendare şi şase ani cu executare.
Astfel, Jean Cătălin Sandu, fost şef al Direcţiei Juridice din ADS, a fost condamnat la şase ani de închisoare. Aceeaşi pedeapsă a primit-o Vlad Nicolae Săvulescu, fost şef al Direcţiei de Privatizare-Concesionare din ADS. Flavius Adrian Pop, fost şef de serviciu în ADS, a fost condamnat la cinci ani cu executare.
Gheorghe Sin şi Constantin Baciu au primit patru ani de închisoare cu suspendare, iar Vica Ene şi Grigore Marinescu, trei ani, tot cu suspendare.
Un proces de cinci ani şi jumătate
În 26 septembrie 2013, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe Dan Voiculescu la cinci ani de închisoare cu executare pentru spălare de bani. Fostul securist şi alte 12 persoane au fost trimişi în judecată în acest dosar la începutul lunii decembrie 2008. Procurorii DNA susţin că privatizarea frauduloasă a ICA ar fi fost făcută în folosul lui Dan Voiculescu, fiind realizată prin subevaluarea bunurilor institutului cu peste 7,7 milioane de euro. Potrivit procurorilor, prejudiciul produs în urma acestei privatizări depăşeşte 60 de milioane de euro.
Dosarul privind privatizarea ICA, prin achiziţionarea de către grupul Grivco, controlat de Dan Voiculescu, a pachetului majoritar de acţiuni al institutului, în 2003, a fost deschis doi ani mai târziu de Parchetul instanţei supreme, în urma unei sesizări formulate de Corpul de control al Ministerului Agriculturii.
Astfel, pe 10 iunie 2005, Parchetul instanţei supreme a dispus neînceperea urmăririi penale în dosarul ICA; procurorul şi-a motivat soluţia arătând că faptele constatate în raportul Corpului de control al Ministerului Agriculturii nu erau prevăzute de legea penală.
După încă doi ani, pe 7 martie 2007, la DNA este înregistrată o plângere anonimă care făcea trimitere la articolul publicat într-un cotidian central, al cărui titlu era "Moralistul Voiculescu tunde 40 de milioane de euro în afacerea institutului de cercetări alimentare". După mai puţin de doi ani, Dan Voiculescu, alături de celelalte 12 persoane, a fost trimis în judecată de procurorii DNA.