Prezentăm mai jos mesajul primit, prin e-mail, de la Cernat Aurelia Georgeta, o ferventă militantă pentru bunăstarea căţeilor aflaţi pe domeniul public, după cum o demonstrează şi desele comentarii postate pe site-ul publicaţiei noastre.
"Săptămâna trecută am fost în Dobrich-Bulgaria pentru că fata mea se va antrena cu un sportiv de acolo. În cele 3 zile cât am stat în oraş m-am uitat atent la toţi câinii fără stăpân care stau pe stradă.Toti sunt sterilizaţi. Sunt foarte blânzi şi m-am putut apropia să-i mângâi. Am făcut şi o poză care demonstrează că problema câinilor comunitari se rezolvă în mod civilizat, în faza aceasta scapată de sub control, astfel: sterilizarea tuturor câinilor, într-un termen scurt, ca să nu se mai înmulţească şi lăsarea lor în teritoriu, unde iubitorii de animale să aibă grija lor până la dispariţie. În acest mod bugetul este degrevat de cheltuielile masive de construire de adăposturi şi întreţinerea câinilor. Iar câinii nu mai sunt chinuiţi şi iubitorii de animale isterizaţi de dramele care se petrec în spatele gardurilor din adăposturile tip Horez. De doi ani încerc să transmit asta celor din Primarie şi abia acum am reuşit (...). La întâlnirea stabilită pentru data de 22 ianuarie sper că discuţia va fi mai constructivă şi în direcţia bună. Ideea construirii unui adăpost, prin cheltuirea unor sume enorme, nu va rezolva problema. Mai bine, întâi se face sterilizarea, în modul în care l-am propus eu Primariei, şi apoi, după ce s-a stopat înmulţirea se poate trece şi la construirea unui adăpost al Primăriei, unde să se continue sterilizarea în mod normal şi unde să fie adăpostite animalele cu probleme".