Fundaşul Vlad Chiricheş a marcat al doilea său gol în tricoul echipei Tottenham, în victoria cu 4 - 2 în faţa celor de la Burnley, din a treia rundă a Cupei Angliei. Titular în acest meci, băcăuanul de 25 de ani a punctat în minutul 49, a primit un cartonaş galben în minutul 70 şi a fost înlocuit în minutul 80.
Pentru Tottenham, au mai marcat Paulinho (10), Etienne Capoue (45^2) şi Danny Rose (52), după ce oaspeţii au condus cu 2-0, prin reuşitele lui Marvin Sordell (3) şi Ross Wallace (8).
Aceasta a fost rejucarea duelului din 5 ianuarie, când cele două formaţii au terminat nedecis, scor 1-1, pe Turf Moor, din Burnley.
Vândut cu 8,5 milioane de euro
Vlad Chiricheş, vândut de Steaua pentru 8,5 milioane de euro în august 2013, a jucat de 6 ori în acest sezon al Premier League: de 5 ori ca titular (a fost schimbat o dată), iar într-un joc a intrat din postura de rezervă. De asemenea, acesta a fost al doilea meci din Cupa Angliei în care a fost folosit de managerul argentinian Mauricio Pochettino, după remiza de la Burnley, scor 1-1, când a fost integralist.
În actuala ediţie a Cupei Ligii, Vlad Chiricheş a jucat o singură dată, într-un 4-0 cu Newcastle United (17 decembrie), când a fost integralist.
Precedentul gol reuşit de fundaşul român pentru Tottenham a fost într-o victorie la Fulham, scor 2-1 (4 decembrie 2013).