Şeful guvernului albanez şi omologul său sârb, Aleksandar Vucic, au discutat prin telefon şi au convenit ca vizita să aibă loc pe 10 noiembrie şi nu la 22 octombrie, data planificată iniţial, au declarat cele două guverne.
"Cei doi premieri au fost de acord să spună că incidentele produse pe stadionul din Belgrad în timpul meciului jucat de selecţionatele naţionale ale Serbiei şi Albaniei au fost foarte nefericite", afirmă un comunicat al guvernului sârb.
"Dezacorduri evidente (între cei doi lideri) sunt originile acestui incident persistent, dar noi nu trebuie şi nu vom rata ocazia de a ne întâlni şi lucra pentru menţinerea stabilităţii regionale", a indicat aceeaşi sursă.
Pregătită minuţios, această vizită risca să fie compromisă de un incident produs marţi în timpul unui meci de calificare pentru Euro-2016 între Serbia şi Albania jucat la Belgrad.
O dronă de care atârna un steag cu harta "Albaniei Mari" a survolat stadionul, provocând suspendarea meciului, intrarea fanilor pe teren, violenţe şi apoi o criză politică între cele două state ce menţin deja relaţii foarte delicate.