Viscolul i-a trimis la Centrul Social | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Viscolul i-a trimis la Centrul Social

Nu mai puţin de 125 de persoane sunt găzduite la Centrul Social al Primăriei Municipiului Brăila în aceste zile, deşi capacitatea instituţiei este de 120. Dintre cei cazaţi în acest centru, 65 sunt persoane fără adăpost.
"Au fost aduse în centru, pe 15 ianuarie, două persoane, pe 16, trei, iar pe 17, şapte persoane. În aceeaşi perioadă de referinţă, 15- 17 ianuarie, alte două persoane au părăsit centrul la cerere", ne-a declarat Nicoleta Oancea, director executiv al Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Municipiului Brăila.
Brăilenii fără adăpost ştiu că în centru pot înnopta în siguranţă, aici având căldură şi chiar şi câte o masă caldă, un ceai, o bucată de pâine. De aceea unii vin singuri aici. Alţii sunt aduşi de poliţiştii sau jandarmii care-i găsesc vagabondând sau cerşind.

A dat foc culcuşului

La intrarea în instituţie, aceştia sunt deparazitaţi, li se pune la dispoziţie apă caldă, sunt consultaţi medical, sunt trataţi dacă au afecţiuni ori sunt trimişi în unităţile medicale dacă starea o impune.
Unii refuză însă să stea prea mult în centru, poate fiindcă aici consumul de alcool este interzis cu desăvârşire. De aceea, nu puţini sunt aceia care îşi fac veacul prin scări de bloc, subsoluri sau clădiri dezafectate din zona istorică a oraşului.
Este şi cazul unui om al străzii, în vârstă de 30 de ani, care, luni seara, s-a adăpostit într-o magazie veche de pe Vadul Schelei şi a dat foc unor cartoane pentru a se încălzi, numai că a scăpat focul de sub control şi culcuşul i-a luat foc.
Pompierii au intervenit cu trei autospeciale şi o maşină SMURD, paramedicii salvându-l pe bărbatul care a suferit o uşoară intoxicaţie cu fum. El a fost stabilizat, dar a refuzat internarea.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro