• Anca Neagu este o tânără din Brăila care după ce a cunoscut succesul în România a plecat să cucerească Franţa • a urmat două facultăţi – Dirijat Coral şi Terapie Muzicală la Lyon, iar în prezent spune că îşi trăieşte visul • dirijează 10 coruri şi lucrează ca muzicoterapeut la un spital din Saint-Etienne, ajutându-i pe pacienţii cu Alzheimer şi Parkinson să îşi îmbunătăţească viaţa • la sfârşitul anului trecut, Anca a participat cu Ensemble Vocale de Montchat din Lyon la Festivalul Armonifest • “De fiecare dată când mă întorc în ţară sunt încântată şi fericită că facem un loc culturii”, afirmă dirijoarea
În urmă cu câţiva ani, mai exact pe 15 septembrie 2011, cotidianul “Obiectiv – Vocea Brăilei” v-o prezenta pe Anca Neagu, o adolescentă din Brăila care a devenit dirijor la 17 ani. Articolul de atunci vorbea despre pasiunea ei pentru muzică, ce a început la 7 ani, despre anii de gimnaziu petrecuţi la Liceului de Arte “Hariclea Darclee”, urmaţi apoi de anii de liceu la “Dinu Lipatti” din Bucureşti, perioadă în care a obţinut numeroase premii la festivaluri, olimpiade şi concursuri. Tot în perioada liceului şi-a descoperit şi talentul de dirijor, la doar 17 ani ea devenind dirijor secund în cadrul Corului “Consonance” condus de Lăcrămioara Pauliuc, cea despre care spune că i-a pus “dirijatul în suflet”. După liceu a reuşit să ocupe unul din cele trei locuri pentru dirijori scoase la concurs de Conservator. Însă Anca a descoperit că această facultate nu era ceea ce şi-a dorit şi a aplicat pentru o bursă de studii în Franţa, fiind singura aplicantă din România care a obţinut-o. A studiat timp de un an la Lyon, unde s-a făcut remarcată, atât prin talent, cât şi prin dorinţa de a învăţa, fiind eleva celei mai cunoscute dirijoare de cor din Franţa, Nicole Corti. Dar nu s-a oprit aici! Şi-a dorit mai mult! O altă pasiune de-a ei era terapia prin muzică, aşa că a decis să studieze psihologia muzicală, în Anglia, în 2011 ea fiind acceptată la cinci universităţi din Regat.
Şapte ani mai târziu, în 2018, redactorii “Obiectiv” au reîntâlnit-o pe Anca Valeria Neagu, la Brăila, acum dirijor full-time, în timpul repetiţiilor pentru Festivalul Armonifest, prilej cu care ne-a povestit că nu a mai plecat să studieze în Anglia, ci a rămas în Franţa, unde a urmat două facultăţi: Dirijatul coral la Conservatorul regional din Lyon şi Terapia prin muzică la Universitatea Paul Valery Montpellier III.
“Le-am făcut în paralel. Am făcut dirijatul mai întâi şi, spre final, după ce am început să dirijez şi să am corurile mele, m-am înscris să studiez şi terapia prin muzică. În prezent am 10 coruri pe care le dirijez şi sunt muzicoterapeut la spitalul din Saint-Etienne”, ne-a declarat Anca.
Până să ajungă să aibă două joburi şi să îşi trăiască visul, în primul an şi jumătate de şedere în Franţa, Anca şi-a luat un job de student şi a lucrat într-un restaurant. Pe lângă facultate şi muncă, programul Ancăi a devenit şi mai încărcat după ce a preluat un cor pe care să-l dirijeze.
“«A coeur joie» a fost primul meu cor. Profesoara mea mi-a spus că ei caută pe cineva şi m-am dus să dau o probă. Cred că am avut noroc. Înainte să vin prima dată în Franţa am auzit că francezii au prejudecăţi despre români, dar am avut norocul să dau peste oameni minunaţi. Nu m-am simţit niciodată dată la o parte, nu m-am lovit de prejudecăţi”, povesteşte dirijoarea.
Iar dacă la 17 ani a dirijat primul cor, acum, la 28 de ani, Anca coordonează nu mai puţin de 10 coruri din Lyon, formate atât din amatori, cât şi din profesionişti foarte bine cunoscuţi de publicul din regiune. Aşa cum ne-a povestit însă Anca, fiecare grup are particularităţile lui şi fiecare este special pentru ea. “Am şi un cor de copii. Am un contract cu o academie de muzică. Cu corurile de profesionişti facem partituri dificile. Cu corurile de amatori, legătura umană e foarte importantă şi faptul că e un schimb emoţional şi muzical între noi. Un alt cor este format dintr-un grup de prieteni şi e diferit la repetiţii pentru că se tachinează între ei, fac glume. Un alt cor e pe teatru muzical. Fiecare e diferit şi fiecare e special pentru mine”, susţine Anca.
Trei generaţii la Festivalul Armonifest
La sfârşitul anului trecut, dirijoarea Anca Neagu s-a întors acasă, la Brăila. Şi nu singură, ci împreună cu alţi 28 de corişti din Lyon. Împreună formează Ensamble Vocale de Montchat din Lyon şi au urcat pe scena Teatrului “Maria Filotti” unde au cântat la cea de-a patra ediţie a Festivalului Coral Naţional “ARMONIFEST”. Ansamblul nu este format din profesionişti, membrii fiind amatori, însă Anca a ales să participe cu ei la festival pentru că “sunt cei mai muncitori şi speciali”. De altfel, redactorii “Obiectiv” au reuşit să stea de vorbă cu Anca chiar în timpul repetiţiilor pentru festival.
“Am venit cu un cor de amatori, 28 de oameni cu vârste între 19 şi 92 de ani. Avem în acest cor trei generaţii. Doamna de 92 de ani cântă împreună cu trei dintre copiii ei şi cu o nepoată. Frumos este că ne înţelegem foarte bine în corul acesta şi deşi avem vârste diferite toată lumea vorbeşte la per tu, toată lumea este la acelaşi nivel. A fost greu să aleg cu cine să particip la festival, dar i-am luat pe ei. Au avut dorinţa să se mobilizeze, să se organizeze şi ei s-au ocupat de tot, că timpul nu îmi permite mereu să mă ocup de partea aceasta şi ei au organizat tot”, ne-a mărturisit Anca.
Întrebată care sunt calităţile unui dirijor, aceasta ne-a răspuns că pe primul loc este latura umană. “Partea umană e cea mai importantă, pe lângă partea muzicală, că nu vorbim de tehnică. Tehnica o învăţăm la şcoală, dar că să fim oameni nu învăţăm la şcoală. E foarte important mai ales cu un grup de amatori. Un dirijor trebuie să ajungă să găsească limita între plăcerea lor, că ei vin acolo din plăcere, şi evoluţie. Până unde trebuie să împingem limita între evoluţia muzicală şi dorinţa de a cânta. Trebuie să avem grijă să nu îi rănim, pentru că pentru unii cântatul este ceva intim şi noi nu trebuie să îi facem să se simtă nesiguri pe ei. Trebuie să avem grijă cum le spunem să repare anumite lucruri fără să îi rănim. Misiunea noastră este să îi valorizăm chiar dacă sunt amatori”, susţine Anca.
Toate aceste lucruri, spune dirijoarea de origine brăileană, le observă şi coriştii francezi cu care lucrează, Anca fiind pentru ei o persoană plină de energie, o persoană solară, care chiar dacă este uneori drastică, ştie să gestioneze orice situaţie cu zâmbetul pe buze.
Muzicoterapeut pentru pacienţii cu Alzheimar şi Parkinson
Aşa cum afirmam la începutul materialului, încă din adolescenţă Anca şi-a dorit să studieze psihologia muzicală şi să fie muzicoterapeut, motiv pentru care a şi studiat această specializare complexă, beneficiile audiţiilor muzicale în tratamentul unor boli nervoase fiind dovedite ştiinţific. Din 2015, tânăra lucrează cu bolnavii de Alzheimer şi Parkinson dintr-un centru din Saint-Etienne şi spune că această terapie a dus la îmbunătăţirea vieţii pacienţilor. “Terapia muzicală este o tehnică prin care acompaniem oamenii, prin muzică, fie ascultând-o, fie cântând la un instrument, de unde şi cele două tipuri de terapii: pasivă şi activă. Am început în 2015, când am participat la o cercetare pentru boala Alzhaimer prin care am demonstrat că prin cântat putem ameliora durerea şi diminua anxietatea. Tot prin cântat lucrăm memoria. Însă nu sunt doar eu, este o muncă de echipă şi încercăm mai multe abordări. La pacienţii cu Parkinson lucrăm fizic, pentru că ei întâmpină dificultăţi în a merge, au probleme cu mobilitatea, le tremură mâinile. De exemplu, atunci când ascultăm o melodie cu ritm, toată lumea are tendinţa să bată din mâini, din picior, din cap. Din punct de vedere cerebral este intuitiv să facem lucrul acesta. Instinctul ăsta pe care îl avem toţi încercăm să îl dezvoltăm mai mult la pacienţi pentru a-i ajuta să meargă, să păşească pe ritmul muzicii. Nu vindecăm pe nimeni, însă încercăm şi reuşim să ameliorăm boala şi simptomele”, susţine Anca.
Muzicoterapeutul ne-a spus că progresele făcute de pacienţi sunt mari, existând cazuri în care anumite medicamente sunt eliminate complet din schema de tratament doar pentru că urmează această terapie. Anca susţine că metoda ar putea fi de mare ajutor şi pentru bolnavii din România, însă drumul până acolo este lung, iar o undă de regret se simte în glasul ei când face această afirmaţie. Tot regret am simţit şi când ne-a spus că la un spital din Franţa a întâlnit doi medici români, sau când compară sistemul nostru cu cel al locuitorilor din Hexagon. “În România, din păcate, cred că avem alte priorităţi din punct de vedere medical. Şi spun din păcate pentru că eu cred că mai întâi trebuie să ne punem la punct cu partea medicală şi apoi cu celelalte. Să reuşim să avem spitale moderne, să creştem calitatea serviciilor. Când am ajuns prima dată în Franţa la spital aveam impresia că sunt într-un spital din filme. Este atât de bine pus la punct, sub toate aspectele... Şi am întâlnit doi medici români, tot din păcate pentru România, extraordinari. Sunt oameni pe care îi pierdem”, povesteşte tânăra.
Dor de Brăila
Deşi îşi trăieşte visul în fiecare zi, Anca duce dorul casei, lucrul care poate fi observat şi din postările ei de pe contul personal de Facebook. Probabil acesta este unul dintre motivele pentru care dirijoarea nu poate da un răspuns când este întrebată dacă va rămâne în continuare în Franţa. Iar dacă în urmă cu şapte ani îşi plănuia atent fiecare lucru pe care îl făcea, acum susţine că ceva s-a schimbat şi se bucură de prezent, lăsând timpul să îi ghideze paşii care, poate, o vor întoarce acasă într-o zi.
“Acum ştiu că sunt bine acolo. Poate peste un an, doi, o să plec, o să mă întorc. Voi vedea la momentul respectiv cum va fi. Da, îmi este greu. Dar nu voi uita niciodată de unde am plecat. Toată familia este aici şi când mă întorc simt o energie care trece prin mine. Aici e acasă, chiar dacă acolo am casa şi jobul meu. Îmi amintesc că eram mică, nu mă mutasem încă din oraş, şi plecam undeva. Mergeam cu maşina, eram în spate, ploua şi eu mă uitam pe geam la oraş şi mă gândeam că eu o să părăsesc oraşul ăsta într-o zi şi mă simţeam tristă. Priveam cum arată oraşul sub ploaie şi eram tristă că îl părăsesc. Aceasta este amintirea mea despre Brăila. Un moment scurt, dar care mă face nostalgică de fiecare dată”, susţine aceasta.
Nostalgică este şi de fiecare dată când revine acasă, însă e o altfel de nostalgie. E o nostalgie combinată cu sentimentul de speranţă, care apare când vede că lucrurile s-au schimbat şi vor continua să se schimbe. În bine! Iar acestă afirmaţie o face mai ales prin prisma atenţiei acordate în prezent evenimentelor culturale. “De fiecare dată când mă întorc în ţară sunt încântată şi fericită că facem un loc culturii. Avem din ce în mai multe evenimente. În Brăila avem foarte multe. Când am plecat din Brăila, în 2005, aveam 15 ani. Din 2005 şi până acum mi se pare că nu-mi mai recunosc oraşul. Mi se pare o evoluţie enormă între ce am lăsat şi ce găsesc acum. De aceea zic că poate că o să mă întorc la un moment dat. Suntem pe drumul cel bun. Îmi place să cred asta”, este de părere brăileanca.
Anca spune că este o norocoasă. A reuşit să ajungă acolo unde şi-a dorit, munceşte de dimineaţă până noaptea târziu, iar o duminică liberă este un lux uneori pentru ea, mai ales în preajma sărbătorilor când e plin de evenimente. Însă, deşi poate părea că munceşte prea mult, tânăra dirijoare şi muzicoterapeut spune că nu ar schimba nimic. Ba chiar îi îndeamnă şi pe ceilalţi să creadă în visul lor pentru că prin pasiune, muncă şi perseverenţă poţi cunoaşte succesul. Şi indiferent în ce colţ din această lumea va ajunge, Anca Neagu va păstra mereu în suflet amintirea casei, amintirea Brăilei, imaginea oraşului sub ploaie, oraş de care i-a fost greu să se despartă şi în care speră să se întoarcă într-o zi.
