Fara a avea pretentiile unui expert in domeniu, as vrea sa ma opresc putin si sa cuget asupra unui fenomen ingrijorator al zilelor noastre, anume acela al violentei in rindul tinerilor. Nu se poate sa nu fii ingrozit cind auzi despre evenimente tragice precum cel intimplat deunazi in campusul universitar din Virginia. E de-ajuns sa incerci sa te pui in situatia parintelui care si-a trimis copiii la scoala si nu stie daca se vor mai intoarce in viata acasa, sau a elevului care vede moartea cu ochii in sala de cursuri, un loc care ar trebui sa fie cel mai pasnic si mai linistit din lume... unde incrincenarea ar trebui sa se manifeste doar la nivelul ideilor si al dorintei de-a cit sti mai mult, nu in disperarea de-a scapa cu viata.
Am citit pe unele forumuri online parerile unor autori care considera ca evenimente precum cel din Virginia nu sint posibile decit la americani... Cit de gresit si de superficial! Un alt semnatar, cu mai multa intelepciune spunea ca “ce-a facut un om poate sa faca oricare altul”, indiferent de cit de bun sau de moral se crede la un moment dat.
Escaladarea violentei, agresiunile de tot felul si la toate nivelurile este un fapt obisnuit pentru acest inceput de secol. Copii agresati si ucisi inainte de a se naste intr-un numar si cu o viteza ametitoare si asta cu complicitatea parintilor lor, terorism fanatic fara precedent pe motive religioase, ideologice sau de orice alta natura, tineri care se ucid in salile de curs, violenta pe stadioane transformate in cimp de batalie, unde placerea de-a vedea o intrecere sportiva este umbrita acum de cele mai multe ori de agresiune barbara... Unde ne indreptam? Sa aiba viata mai putin pret in zilele noastre? Are rost sa disecam motivatiile violentei, ne va duce ea la cauzele reale ale acestei molime care se intinde tot mai mult, sau e mai bine sa o lasam in grija psihologilor? Un fapt interesant dar si foarte ingrijorator, care poate fi considerat drept numitorul comun in toate aceste evenimente, ar fi ca protagonistii sint tineri - chiar foarte tineri, s-ar putea spune. Nu sint ei, tinerii, viitorul nostru? Sa fie viitorul nostru asa de sumbru?
Putem scapa de aceasta boala care ne ameninta tot mai mult si la tot pasul? Sta in puterile noastre sa scapam de ea? Mi-aduc aminte de primul act de violenta din istoria omenirii care ne este relatat in primele pagini ale Bibliei, in Geneza.
Pentru a-l preintimpina, Dumnezeu i-a spus lui Cain, si prin el intregii omeniri: “Pentru ce te-ai miniat si pentru ce ti s-a posomorit fata? Nu-i asa? Daca faci bine, vei fi bine primit; dar daca faci rau, pacatul pindeste la usa; dorinta lui se tine dupa tine, dar tu sa-l stapinesti.” (Geneza 4:6,7)
Evenimente nefaste precum cel petrecut in America pindesc la usa oricarui om, fie ca locuieste in America, in Romania sau oriunde altundeva pe glob. Da, sta in puterea noastra sa stirpim aceasta molima care se cheama violenta. si pentru ca aceasta se petrece preponderent in rindul tinerilor, ma gindesc daca nu cumva aceasta este efectul unei cauze de care nu ne place sa vorbim si anume lipsa de fundament, de temelie morala, pe care noi, parintii, ar trebui sa o insuflam copiilor nostri, dar nu o facem sub pretextul lipsei acute de timp.
De fapt, nu avem nici o scuza si pentru asta nu ne vor putea ierta nici urmasii nostri si nici noi pe noi insine. imi vine in minte o replica dintr-un film faimos, in care tatal, plingind pe grumazul fiului lipsit de caracter si de moralitate, ii spune acestuia: "...nu tu, fiule... nu tu esti de vina, ci eu sint cel care a dat gres".
Am citit pe unele forumuri online parerile unor autori care considera ca evenimente precum cel din Virginia nu sint posibile decit la americani... Cit de gresit si de superficial! Un alt semnatar, cu mai multa intelepciune spunea ca “ce-a facut un om poate sa faca oricare altul”, indiferent de cit de bun sau de moral se crede la un moment dat.
Escaladarea violentei, agresiunile de tot felul si la toate nivelurile este un fapt obisnuit pentru acest inceput de secol. Copii agresati si ucisi inainte de a se naste intr-un numar si cu o viteza ametitoare si asta cu complicitatea parintilor lor, terorism fanatic fara precedent pe motive religioase, ideologice sau de orice alta natura, tineri care se ucid in salile de curs, violenta pe stadioane transformate in cimp de batalie, unde placerea de-a vedea o intrecere sportiva este umbrita acum de cele mai multe ori de agresiune barbara... Unde ne indreptam? Sa aiba viata mai putin pret in zilele noastre? Are rost sa disecam motivatiile violentei, ne va duce ea la cauzele reale ale acestei molime care se intinde tot mai mult, sau e mai bine sa o lasam in grija psihologilor? Un fapt interesant dar si foarte ingrijorator, care poate fi considerat drept numitorul comun in toate aceste evenimente, ar fi ca protagonistii sint tineri - chiar foarte tineri, s-ar putea spune. Nu sint ei, tinerii, viitorul nostru? Sa fie viitorul nostru asa de sumbru?
Putem scapa de aceasta boala care ne ameninta tot mai mult si la tot pasul? Sta in puterile noastre sa scapam de ea? Mi-aduc aminte de primul act de violenta din istoria omenirii care ne este relatat in primele pagini ale Bibliei, in Geneza.
Pentru a-l preintimpina, Dumnezeu i-a spus lui Cain, si prin el intregii omeniri: “Pentru ce te-ai miniat si pentru ce ti s-a posomorit fata? Nu-i asa? Daca faci bine, vei fi bine primit; dar daca faci rau, pacatul pindeste la usa; dorinta lui se tine dupa tine, dar tu sa-l stapinesti.” (Geneza 4:6,7)
Evenimente nefaste precum cel petrecut in America pindesc la usa oricarui om, fie ca locuieste in America, in Romania sau oriunde altundeva pe glob. Da, sta in puterea noastra sa stirpim aceasta molima care se cheama violenta. si pentru ca aceasta se petrece preponderent in rindul tinerilor, ma gindesc daca nu cumva aceasta este efectul unei cauze de care nu ne place sa vorbim si anume lipsa de fundament, de temelie morala, pe care noi, parintii, ar trebui sa o insuflam copiilor nostri, dar nu o facem sub pretextul lipsei acute de timp.
De fapt, nu avem nici o scuza si pentru asta nu ne vor putea ierta nici urmasii nostri si nici noi pe noi insine. imi vine in minte o replica dintr-un film faimos, in care tatal, plingind pe grumazul fiului lipsit de caracter si de moralitate, ii spune acestuia: "...nu tu, fiule... nu tu esti de vina, ci eu sint cel care a dat gres".
