În plus, 247 de persoane au fost rănite, precizează ministerul într-un comunicat.
Ministerul de Interne a anunţat, pe de altă parte, că 1.079 de persoane au fost arestate în cursul unor marşuri, în contextul în care noile autorităţi reprimă de şapte luni orice manifestaţie a opoziţiei, după ce armata l-a destituit pe fostul preşedinte islamist Mohamed Morsi.
Începând de la 3 iulie, peste 1.000 de manifestanţi pro-Morsi au fost ucişi de către militari şi poliţişti sau de către susţinători ai noilor autorităţi instalate de către militari.
Manifestaţii la care participau, sâmbătă, sute de opozanţi - în unele cazuri reunind în premieră susţinători ai lui Morsi şi activişti progresişti - au fost dispersate în mod violent de către poliţie, cu tiruri de grenade lacrimogene şi flinte, în timp de câteva mii de susţinători ai regimului s-au reunit la apelul Guvernului în Piaţa Tahrir, simbolul revoltei din 2011.
Confruntări între susţinători şi opozanţi ai noilor autorităţi şi forţele de securitate au continuat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în mai multe provincii din ţară.