Violenţa se învaţă încă din şcoală | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Violenţa se învaţă încă din şcoală

"Chiorule!", "Handicapatule!", "Ţiganule!" sunt doar câteva din miile de porecle răutăcioase suportate de unii elevi de la colegii lor de şcoală. Mulţi dintre ei le resimt ca pe ceva profund negativ, mai ales că, auzite şi de prieteni, ele încep să-i urmărească şi în afara şcolii, punându-i în situaţii jenante. De altfel, în şcoli sunt mii de cazuri de violenţă fizică, verbală sau pasivă. Nu sunt cazuri foarte grave, dar depăşesc limitele fireşti. Cele mai multe apar în cartiere, unde copiii preiau comportamentele zonei, dar şi în liceele medii. Aici elevii au situaţii materiale ceva mai bune, dar aptitudini cognitive mai reduse şi atunci încearcă să se impună, să se facă remarcaţi prin violenţă. Cei din liceele foarte slabe nu au bani şi teama de sancţiuni este mare, astfel că, spun specialiştii, nu-şi permit prea multe.

Psihopedagogul Cristina Nazare, din cadrul Centrului Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică, a precizat că trei sferturi dintre elevii brăileni au porecle răutăcioase, care sunt, de fapt, forme de agresivitate, în special la elevii mai mari. În general, sunt vizate defectele fizice şi comportamentul mai retras. Cei mici îşi "rezolvă" problemele cel mai des prin violenţă fizică şi mai puţin prin violenţă verbală. La liceu, în special în clasele mari, băieţii încearcă prin violenţă să se impună ca lideri informali. "Cazuri atât de grave ca cel mediatizat de la Şcoala «Ion Băncilă» (n.r. - «micul terorist» care a chinuit colective de elevi şi profesori timp de aproape doi ani şi din cauza căruia părinţii nu mai voiau să-şi lase copiii la şcoală) care să aibă un impact mare asupra comunităţii, nu am mai avut, dar cazuri de violenţă minoră există în fiecare şcoală. Cei mici recurg la îmbrânceli şi bătăi nu foarte grave, iar cei mari la violenţa verbală. Dacă în clasă apare un conflict şi ceilalţi asistă, aici avem de-a face cu violenţă pasivă, care e la fel de îngrijorătoare. La clasele de liceu, la cele de nivel mediu, apar mai des forme de violenţă la nivelul felului de a se îmbrăca, fetele par mai mature decât sunt în realitate", ne-a explicat psihologul Cristina Nazare.

În şcoli se face consiliere individuală, dar dacă apar mai multe cazuri de violenţă într-o clasă se face consiliere colectivă. Există multe forme de prevenire a violenţei în şcoală şi teama de pedeapsă trebuie să fie una dintre ele, pentru ca elevul să trăiască într-un sistem cât mai apropiat de cel real, dar trebuie găsite şi alte soluţii ca elevii să-şi descarce energia negativă. "Acest lucru se poate face prin organizarea de activităţi extraşcolare, care să-i valorizeze pe elevii fără aptitudini cognitive deosebite. Profesorii sunt receptivi la aceste idei, dar sunt un pic stângaci în coordonarea acestor activităţi. Anul acesta derulăm un proiect «Elev violent - cine este de vină?» prin care încercăm să nu mai ajungem în situaţii extreme ca aceea de la «Ion Băncilă». Violenţa, până la urmă, este o caracteristică umană, acceptată în anumite limite. Când se depăşesc limitele, apar problemele", a adăugat psihologul Cristina Nazare.

00scoli1Poliţiştii încearcă să prevină violenţa în şcoli

De altfel, fenomenul violenţei în şcolile brăilene a atras şi atenţia poliţiştilor. Pentru a preveni dezvoltarea unor astfel de comportamente agresive, poliţiştii brăileni au derulat ample campanii în şcolile din municipiu şi judeţ, în cadrul cărora au organizat numeroase întâlniri cu elevii. Una dintre ele a avut loc recent la Şcoala "Aurel Vlaicu", unde poliţiştii de la Compartimentul Analiză şi Prevenirea Criminalităţii le-au explicat elevilor clasei a VII-a A rolul normelor morale şi al legilor, ce s-ar întâmpla dacă acestea nu ar exista şi, mai ales, de ce este important să fie respectate. "Dacă nu ar exista legi, ar fi dezordine şi haos, iar dacă infractorii nu ar fi pedepsiţi ar mai comite şi altă dată infracţiuni", a spus unul dintre copii.

Elevii au fost invitaţi să descrie situaţii concrete de viaţă, pe care le-au considerat problematice şi nu au ştiut cum să le rezolve. În acest mod, poliţiştii au avut ocazia să demonstreze că orice situaţie conflictuală poate fi depăşită fără violenţă şi fără încălcarea legilor. Pentru a-i face să înţeleagă faptul că violenţa se poate manifesta în mai multe moduri, oamenii legii le-au prezentat situaţia unei fetiţe de 11 ani, în prima zi în care a mers la o şcoală nouă. În pauză, colegele sale au observat că poartă un aparat dentar şi au poreclit-o "dinţi de fier". Într-o altă zi, cineva a împins-o pe scări, iar fata a căzut şi s-a lovit. Minora nu i-a spus nimic mamei sale, pentru că ştia că este foarte ocupată, dar nici dirigintei, ca să nu râdă de ea. "Nu putem să-i oprim să ne poreclească, dar putem să nu-i băgăm în seamă", a spus Georgian Avram, atunci când a fost întrebat cum ar fi reacţionat el în situaţia asta. "Copiii râd de mine pentru că sunt mai negru şi uneori se exagerează, de se ajunge la bătaie. Dar când îmi dă mama bani, mă iubesc şi nu-mi mai spun «cioară». I-am spus mamei, care a venit la şcoală şi pentru un timp nu mi-au mai spus aşa", a povestit Auraş Ilie.

00scoli2Elevii au fost sfătuiţi să renunţe la bunuri atunci când infractorii vor să-i jefuiască

După ce au analizat de la ce pornesc comportamentele violente, elevii au învăţat cum trebuie să acţioneze pentru evitarea unor adevărate tragedii. Mai exact, în cazul în care cineva ar încerca să le sustragă bunuri (telefon mobil, bani etc.), cea mai buna armă de apărare este strigătul de ajutor, deoarece infractorii nu vor să fie văzuţi şi ar fugi. Dacă, totuşi, nu pleacă, cel mai bun lucru pe care îl pot face este să renunţe la bunul pe care infractorii îl vor, pentru că viaţa lor este mai importantă decât un telefon pe care îl pot cumpăra din nou, a doua zi. Poliţiştii le-au explicat că cei care comit astfel de infracţiuni sunt interesaţi în special de bunuri şi nu să agreseze, devenind violenţi doar atunci când li se opune rezistenţă. Dacă vor cădea victime unor astfel de fapte, copiii trebuie să sune de urgenţă la 112, încercând să ofere poliţiştilor cât mai multe detalii despre autor: înălţime, culoarea părului, vestimentaţie.

Elevii au fost sfătuiţi să evite discuţiile cu persoanele necunoscute şi să nu urce în lift sau în scara blocului cu acestea, precum şi să nu circule singuri prin locuri izolate, dar, mai ales, să ceară ajutorul celor din jur dacă cineva îi agresează în vreun fel. "Întâlnirile cu elevii au ca scop educarea acestora pentru prevenirea victimizării, în special a copiilor şi adolescenţilor - categorie de populaţie considerată cu risc de vulnerabilitate crescut din cauza imaturităţii fizice şi psihice. Totodată, accentul este pus pe rolul pozitiv al relaţiei pe care copilul trebuie să o aibă cu familia sa, cu şcoala, cu profesorii, având în vedere faptul că absenteismul şcolar şi afilierea la grupuri care au preocupări dubioase reprezintă un factor de risc pentru o conduită delincventă", a precizat inspector principal Elena Nechifor, din cadrul Compartimentului Analiză şi Prevenirea Criminalităţii.

00scoli3Poliţiştii au amendat şoferii care îşi aşteptau prietenele de la şcoală în maşini parcate aiurea

Ultima campanie desfăşurată de poliţiştii brăileni pe acest subiect a urmărit şi identificarea persoanelor care nu-şi justifică prezenţa în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ, precum şi a elevilor care absentează în mod regulat de la cursuri şi locurile pe care aceştia le frecventează în acest timp. Astfel, poliţiştii au controlat 122 de societăţi comerciale amplasate în zona unităţilor de învăţământ, urmărind respectarea legislaţiei cu privire la categoriile de produse care pot fi comercializate minorilor. Chiulangiii găsiţi în cafe-baruri au primit avertizări din partea poliţiştilor, care au anunţat totodată şi conducerea şcolilor unde aceştia sunt înscrişi.

Oamenii legii au legitimat sute de persoane ce nu-şi justificau prezenţa în zona şcolilor şi au controlat zeci de autovehicule, inclusiv pe cele destinate transportului elevilor. În urma neregulilor depistate au fost aplicate 108 amenzi, în valoare totală de 37.560 de lei, printre contravenţii numărându-se pătrunderea fără drept în incinta unităţilor de învăţământ şi staţionarea autoturismelor în locuri nepermise. În ultimul caz este vorba despre şoferii care îşi aşteptau prietenele în maşini parcate aiurea, astfel că elevii erau nevoiţi să facă slalom printre acestea. De asemenea, poliţiştii au verificat măsurile luate de conducerea a 160 de unităţi de învăţământ în ceea ce priveşte asigurarea pazei şi modul de funcţionare a sistemelor de alarmare şi a camerelor video, acordând sprijin de specialitate acolo unde a fost cazul.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro