Mergi la conţinutul principal

Violatorul Malacu a primit 7 ani de puscarie

Autorul violului petrecut la inceputul lunii august 2008 intr-o casa apartinand DSP Braila a fost condamnat, ieri, la o pedeapsa rezultanta de 7 ani de inchisoare pentru lovire, viol si lipsire de libertate. Cosmin Robert Malacu, 21 de ani, absolvent a 7 clase primare, primise initial o condamnare cu suspendare sub supraveghere, insa atat victima cat si procurorii au declarat apel. Magistratii Tribunalului Braila au admis apelurile, au desfiintat in parte sentinta initiala (in ce priveste latura penala) si l-au pedepsit exemplar pe agresorul sexual. Chiar si asa, Malacu mai are o sansa la Curtea de Apel Galati, el putand declara recurs in termen de 10 zile, precizeaza purtatorul de cuvant al instantei brailene, magistrat Lenuta Mocanu. Inculpatul fusese trimis in judecata in septembrie anul trecut, in stare de arest preventiv.
Potrivit dosarului penal instrumentat de Parchetul de pe langa Judecatorie, in noaptea de 6/7 august 2008, in jurul orei 1.00, minora Mihaela H., de 15 ani, se deplasa pe strada G-ral Eremia Grigorescu impreuna cu doi prieteni, de asemenea minori, Geanina M. si George N. La intersectia cu strada Plevnei, ea a fost acostata de Cosmin Robert Malacu, pe care-l stia din vedere, de la o sala internet. Respectivul i-a spus fetei, fara nicio retinere, sa-l insoteasca la el acasa, ca sa intretina relatii sexuale. Victima a refuzat si a izbucnit in plans. Agresorul sexual, care era beat, a palmuit-o si a tras-o de par, amenintand-o si cu alte violente. El a tarat-o intr-o casa a Directiei Serviciilor Publice, de pe strada Plevna 128, unde locuieste, si acolo a violat-o, obligand-o sa intretina raport sexual normal si oral. Mai mult decat atat, Malacu i-a invitat pe doi cunoscuti, Tudor si Florin M., sa faca sex cu victima, insa acestia, gandindu-se la consecinte, au refuzat.
Pana sa se termine calvarul, agentii de politie au reusit sa ajunga la locul faptei si sa-l surprinda pe obsedatul sexual in timp ce o lovea pe minora. Din casa DSP-ului se auzeau tipete si, cand au privit pe fereastra, politistii au vazut-o pe fata complet dezbracata, plangand. Desi initial a recunoscut comiterea nemerniciilor, la prezentarea materialului de urmarire penala inculpatul a declarat ca "totul s-a intamplat cu acordul partii vatamate". La solicitarea Parchetului, Judecatoria Braila a emis mandat de arestare preventiva pe numele violatorului, incepand cu data de 7 august 2008.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro