După ce a stat câţiva ani după gratii pentru comiterea infracţiunilor de lipsire de libertate şi perversiuni sexuale, un individ de 25 de ani şi-a dat din nou în petec. Liberat din închisoare în urmă cu trei ani, Ionuţ Popârlan a dovedit că «năravul din fire nu are lecuire». Astfel că, în urmă cu două zile, a intrat fără drept în casa unui brăilean de 20 de ani, care era împreună cu prietena sa. Recidivistul l-a ameninţat pe tânărul pe care nici măcar nu îl cunoştea cu un cuţit de vânătoare şi l-a supus la perversiuni sexuale. Prietena victimei a reuşit să fugă şi să anunţe Poliţia, iar violatorul a fost luat pe sus înainte de a mai comite şi alte infracţiuni. "În ziua de 13 aprilie, la ora 11.00, Corina I., de 19 ani, a sesizat la Poliţie faptul că, în timp ce se afla cu prietenul ei, Dragoş A., de 20 de ani, în locuinţa lui, un individ necunoscut a pătruns fără drept în imobil şi l-a lipsit de libertate pe acesta. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţişti care l-a identificat pe suspectul Ionuţ P., de 25 de ani, din Brăila", a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila, subinspector Jenel Şogor. În urma cercetărilor efectuate la faţa locului, oamenii legii au stabilit că Popârlan a dat buzna în apartamentul tânărului de 20 de ani şi i-a pus cuţitul la gât, obligându-l să îi satisfacă dorinţele sexuale.
Poliţia precizează faptul că luni în jurul orei 10.30 violatorul trecea pe strada Aleea Soarelui din municipiu, iar la un moment dat a intrat în conflict cu un tânăr locatar al unui bloc, aflat la balcon, pe care l-a luat la înjurături. Fiind tratat cu aceleaşi vorbe dulci, Popârlan s-a enervat la culme şi a intrat în scara blocului cu gândul de a se răzbuna, profitând de faptul că uşa nu avea interfon. După ce s-a orientat puţin în spaţiu, individul, crezând că a identificat apartamentul unde ar fi locuit tânărul care l-a înjurat a intrat cu forţa pentru a-şi pune planul de răzbunare în aplicare. Deşi nu a nimerit uşa care trebuie, violatorul a scos cuţitul de la brâu şi i-a ameninţat pe cei doi tineri găsiţi în casă.
De frică, victima, Dragoş A., s-a supus cerinţelor fostului puşcăriaş şi a întreţinut raport sexual oral cu acesta. La scurt timp, un echipaj de poliţie a ajuns la faţa locului la sesizarea prietena victimei, şi l-a prins pe Popârlan cu pantalonii în vine. Acesta a fost condus la sediul Poliţiei şi reţinut pe ordonanţă pentru comiterea infracţiunilor de viol, violare de domiciliu şi port ilegal de armă albă. Suspectul a fost prezentat instanţei de judecată care a decis arestarea preventivă pe o perioadă de 29 de zile pentru violare de domiciliu şi viol. Potrivit unor surse din cadrul Judecătoriei Brăila, Popârlan nu recunoaşte acuzaţiile care i se aduc, motiv pentru care a declarat recurs împotriva arestării.
Brăileanul Ionuţ Popârlan a stat patru ani după gratii, el fiind arestat în iunie 2002 după ce a întreţinut relaţii sexuale, prin ameninţare, cu o tânără. El a fost condamnat la 5 ani şi 6 luni închisoare, pentru lipsire de libertate şi perversiuni sexuale. Culmea, cât timp a stat după gratii, individul s-a transformat într-un mieluşel, astfel că a fost liberat condiţionat, pentru bună purtare, în ianuarie 2006. În mod normal, Popârlan ar fi trebuit să stea în spatele gratiilor până în octombrie 2007. Dacă va fi condamnat, tânărul va primi o pedeapsă rezultantă ce va include şi zilele rămase neexecutate.