* procurorii au dispus trimiterea în judecată a inculpatului A.M. cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și violare de domiciliu * la jumătatea lunii decembrie, bărbatul de 32 de ani, din satul Lacu-Sărat, a pătruns fără drept în locuința unei femei de 72 de ani, unde, prin constrângere, ar fi întreținut raporturi sexuale cu aceasta * dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Brăila, iar la data de 7 martie instanța a prelungit măsura arestării preventive a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile
Violatorul bătrânei din Lacu Sărat, prins în timp ce fugea spre Germania, a fost trimis în judecată de procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoriei Brăila. Inculpatul A.M. a fost cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și violare de domiciliu. Fapta a fost comisă la jumătatea lunii decembrie. “În noaptea de 14/15 decembrie, inculpatul A.M. a pătruns fără drept în imobilul persoanei vătămate S.E. situat într-o localitate din județul Brăila, iar în intervalul 01.30 – 03.00, prin amenințări și acte de violență fizică, a întreținut cu aceasta mai multe raporturi sexuale și acte sexuale orale. Persoana vătămată a suferit leziuni pentru care a necesitat 7-9 zile de îngrijiri medicale”, au arătat procurorii în rechizitoriul de trimitere în judecată. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Brăila, în data de 3 martie, însă nu s-a stabilit încă vreun termen de judecată, după cum se arată pe site-ul instanței. Oricum, la data de 7 martie instanța a prelungit, din nou, măsura arestării preventive a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile, până la începutul lunii aprilie.
Individul din Lacu Sărat a ajuns în spatele gratiilor în data de 18 decembrie, după ce la Judecătoria Brăila s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului A.M. Acesta a formulat contestație împotriva măsurii preventive, iar dosarul a ajuns atunci la Tribunalul Brăila, iar la ședința din 22 decembrie magistrații au respins cererea individului acuzat de viol, iar acesta a “petrecut” sărbătorile în spatele gratiilor. Măsura arestului a fost prelungită și în primele luni ale anului 2023.
După cum v-am informat, la data de 15 decembrie, în jurul orei 08:00, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Brăila au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie de 72 de ani, din satul Lacu-Sărat, a fost violată. ”Din primele cercetări, a rezultat faptul că în noaptea de 14 spre 15 decembrie, un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din sat Lacu-Sărat, ar fi pătruns fără drept în locuința femeii, unde, prin constrângere, ar fi întreținut un raport sexual cu aceasta. La data de 17 decembrie, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Brăila, în colaborare cu Poliția Municipiului Caransebeș l-au depistat pe bărbatul în cauză, într-un mijloc de transport ce efectuează curse regulate către Germania pe raza județului Caraș-Severin, fiind condus la sediul poliției pentru audieri, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol și violare de domiciliu”, au precizat polițiștii.
În decembrie, polițiștii l-au reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore pe bărbat, iar instanța a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și a dispus față de acesta măsura arestării preventive.