Mergi la conţinutul principal

Violatorii de minore care au îngrozit Brăila vor petrece Revelionul în Arestul IPJ

cei patru bărbaţi din Lanurile care au violat două minore pe câmp, la Stăncuţa, nu au reuşit să îi convingă pe judecători să îi lase în libertate • în urma contestaţiei împotriva măsurii arestării, formulate la Tribunalul Brăila, judecătorii le-au spus “Pas” • inculpaţii Stoican Dumitrel, Constantin Sorin, Ion Ionuţ Samuel şi Alexandru Florin petrec Revelionul în Arestul Poliţiei • tot în spatele gratiilor rămâne, la trecerea dintre ani, şi violatorul din Jirlău, Mucea Mădălin Răzvan, care a batjocorit şi el o minoră de 14 ani

 

Violatorii din Lanurile şi cel din Jirlău îşi spun “La mulţi ani!” de Revelion, unul altuia, din Arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Chiar dacă au făcut eforturi, în speranţa că vor fi lăsaţi în libertate, inculpaţii Stoican Dumitrel, Constantin Sorin, Ion Ionuţ Samuel şi Alexandru Florin, acuzaţi că au violat două minore, pe un câmp de lângă comuna Stăncuţa, nu au primit veşti bune de la instanţă. Cei patru au constestat măsura arestului preventiv dispusă de Judecătoria Brăila, la jumătatea lunii decembrie, însă nici la instanţa superioară nu au avut câştig de cauză. Tribunalul Brăila a dat verdictul: “Respinge ca nefondate contestaţiile formulate de contestatorii – inculpaţi Stoican Dumitrel, Constantin Sorin, Ion Ionut Samuel şi Alexandru Florin, împotriva încheierii din camera de consiliu de la data de 15 decembrie 2017 pronunţată de Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Brăila. Menţine ca fiind legală şi temeinică încheierea contestată. Obligă pe fiecare contestator la plata sumei 50 lei cu titlul cheltuieli judiciare către stat. Definitivă”.

Şi de Crăciun, violatorii au servit cârnaţii şi sarmalele aduse de acasă, tot în arestul IPJ. 

Infracţiunea de viol a fost comisă de cei patru bărbaţi din Lanurile, în noaptea de 13 spre 14 decembrie, victime fiind două minore de 16 şi 17 ani. Una dintre ele a făcut cunoştinţă pe Facebook, cu unul dintre agresori. În seara zilei de 13 decembrie, inculpatul Ion Ionuţ Samuel a contactat-o pe reţeaua de socializare pe minora de 17 ani, stabilind să se întâlnească pe raza municipiului Brăila. Fata a venit cu prietena sa, în vârstă de 16 ani, fără a se gândi la teroarea ce avea să urmeze. Amicul de pe Facebook l-a rugat pe un prieten din Lanurile să îl ducă cu maşina în municipiu, la întâlnire. Samuel a venit cu tot cu prietenii săi - Constantin Sorin şi Stoican Dumitrel - iar după ce fetele s-au urcat în maşină şoferul a pornit prin judeţ. Cei trei au mers şi l-au luat şi pe al patrulea amic, Alexandru Florin, tot din satul Lanurile. Au cumpărat o sticlă de votcă, după ce s-au oprit la un local, au băut bine şi nu au mai băgat în seamă rugăminţile fetelor care le spuneau să le ducă acasă. Bărbaţii din Lanurile aveau alte planuri.

Inculpaţii au mers cu maşina spre ieşirea din localitatea Cuza Vodă - comuna Stăncuţa şi conducătorul auto a virat pe un drum lateral, în zona unui canal de irigaţii. Aici, toţi cei patru inculpaţi şi-au satisfăcut nevoile sexuale cu cele două minore, în maşină şi pe câmp, fără milă. Cele două minore abuzate sexual au fost aduse apoi în municipiu, tot de către violatori, ele povestind acasă ce au păţit. În dimineaţa zilei de 14 decembrie, la ora 4.00, victimele au depus plângere, la sediul Poliţiei Municipiului. Poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale şi cei ai Secţiei 5 Poliţie Rurală Viziru, au dat imediat startul cercetărilor şi i-au identificat pe cei patru bărbaţi, din satul Lanurile, comuna Viziru, bănuiţi de comiterea infracţiunii de viol. Stoican Dumitrel, de 30 de ani, Constantin Sorin, de 30 de ani, Ion Ionuţ Samuel, de 25 de ani, şi Alexandru Florin, de 34 de ani, au fost reţinuţi şi apoi arestaţi preventiv pentru 30 de zile.

O altă infracţiune de viol avea să fie săvârşită după numai trei zile, tot pe raza judeţului, cu o victimă tot minoră. Cel de-al cincilea violator, ajuns în spatele gratiilor, este Mucea Mădălin Răzvan, din Făurei, în vârstă de 21 de ani.  În ziua de 17 decembrie, în jurul orei 19.00, în timp ce se afla pe o stradă din comuna Jirlău, o localnică de 14 ani a fost forţată să se urce în autoturismul marca “Audi A4” condus de către inculpatul Mucea Mădălin Răzvan. Fata a fost constrânsă să întreţină cu acesta din urmă un raport sexual oral, împotriva voinţei sale. Tânărul a fost arestat preventiv, de Judecătoria Făurei şi nu a contestat măsura preventivă. Stă liniştit în Arest.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro