Viol în glumă la Chirurgie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Viol în glumă la Chirurgie

Un viol reclamat "la mişto" de o adolescentă de 17 ani, care a ajuns la Chirurgia Spitalului Judeţean de Urgenţă pentru o apendicită acută imediat după ce a avut contact sexual cu iubitul său, dar căreia i s-a căşunat pe asistentul medical care i-a pus perfuzia, a pus pe jar trei instituţii publice, a schimbat regulile în unitatea medicală şi a dus la cheltuirea a cel puţin câteva sute de lei. Bani publici. 120 de lei costă examenul medico-legal, 6 lei litrul de combustibil consumat de poliţiştii care au venit în patru rânduri la Chirurgie, ba chiar au şi dus-o pe fată la Maternitate, pentru consultaţii de specialitate - adică au consumat cel puţin 7 litri. Secţia Chirurgie a fost blocată timp de două zile, tot personalul a fost audiat, poliţiştii au vizionat şi ridicat înregistrările video. Asistentul medical acuzat se consideră prejudiciat moral, mai ales că are 58 de ani şi putea să fie bunicul presupusei victime. I se pare incredibil că reputaţia sa - are o experienţă profesională de peste 35 de ani, iar soţia sa este asistent medical tot la spital, secţia Anestezie- Terapie Intensivă - este ţinta unui glume proaste.
Cazul a fost reclamat sâmbăta trecută, când tatăl fetei de 17 ani a sunat la 112 şi a anunţat că fiica sa ar fi fost violată/ dezvirginată de către asistentul medical Viorel Milcu, de la Secţia de Chirurgie a Spitalului Judeţean, care a fost de serviciu în noaptea de vineri spre sâmbătă, când i-a pus branula pentru perfuzie. Reporterii noştri au stat de vorbă atât cu tatăl presupusei victime, cât şi cu asistentul acuzat de viol.
"După primirea sesizării, poliţiştii au efectuat cercetări şi în cauză au întocmit dosar de cercetare penală", ne-a declarat scms. Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. De menţionat că în toate cazurile similare reclamate prin serviciul 112, unde apelurile sunt înregistrate, mai înainte chiar de verificările preliminare, se întocmeşte material de cercetare penală, ceea ce duce la formarea imediată a unei echipe de cercetare (ofiţer, agent, procuror, criminalist - după caz), iar procedura impune audierea tuturor persoanelor implicate (reclamant, victimă, martori, suspecţi), prelevarea de probe, constituirea materialului probatoriu (gen expertize medico-legale, înregistrări audio-video)... Dincolo de deranjul creat, toată această procedură înseamnă timp, dar şi bani.
"Se pare că pacienta a fost pe la prietenul ei vineri după-amiază, unde a avut contact sexual, după care a ajuns la UPU, cu dureri inghinale. A fost preluată de dr. Botezatu şi i s-au administrat calmante şi antibiotice, urmând ca a doua zi, după toate investigaţiile, să i se facă şi intervenţia chirurgicală pentru criza de apendicită. A fost internată în primul salon de lângă ATI, împreună cu o altă pacientă, iar seara i s-a făcut perfuzia de către asistentul nostru. Apoi, ea a reclamat că asistentul ar fi violat-o în timp ce i se administra perfuzia", ne-a relatat dr. Mihail Iugulescu, directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila.

"I-am zis să nu mai butoneze telefonul şi să-l pună bine"

Pe timp de noapte, în secţia de Chirurgie, la 50 de pacienţi, sunt două infirmiere şi doi asistenţi medicali. Criza acută de personal din SJU nu permite suplimentarea numărului de cadre. Seara, asistenţii, secondaţi de infirmieri, fac tratamentul şi, la nevoie, calmantele şi antibioticele prescrise de medic.
"Am intrat în salonul lor, era lumina aprinsă, cealaltă pacientă era şi ea trează. Salonul este vizavi de locul în care stau infirmierele. Uşile erau deschise. Fata de 17 ani butona telefonul. I-am pus branula şi perfuzia. După vreo 30 de minute m-am întors şi am scos perfuzia fiindcă se terminase şi i-am zis să pună bine telefonul, eventual sub pernă, să nu-i dispară şi să nu-l mai butoneze. Ba chiar, părinţii ei erau acolo, iar când i-am pus perfuzia le-am zis să părăsească salonul. Le-am stins şi lumina şi le-am închis uşa, să se odihnească. Părinţii au intrat însă din nou în salon şi a ieşit taică-său, strigând că i-a fost dezvirginată fata. Cum aşa?! El mi-a zis atunci că eu aş fi violat-o şi că mă reclamă la Poliţie. I-am zis că n-are decât să cheme pe cine vrea, dar să nu mai facă scandal în secţie. Chiar şi mama ei era cu gura mare că i-am dezvirginat fata. Mi-am făcut cruce, am 38 de ani de serviciu, pot să-i fiu bunic...Dimineaţă, m-am trezit cu poliţiştii aici", ne-a relatat asistentul Viorel Milcu.
Când tatăl a reclamat presupusul viol, fata nu fusese încă operată. Era 4 - 4.30 dimineaţa, iar tatăl a insistat ca adolescenta să fie mai întâi consultată. Şi aşa s-a întâmplat. Poliţiştii au dus-o la Maternitate, unde medicul obstetrician a consultat-o şi a constatat: "Deflorare veche de circa un an, fără urme de violenţă". Abia după ce a fost adusă din nou la Chirurgie, s-a intervenit chirurgical pentru extirparea apendicului inflamat. "Au venit peste noi patru echipaje de poliţie, au audiat tot personalul, au ridicat înregistrările video. Nu se vede nimic pe înregistrări decât felul în care asistenţii şi infirmierele ies din salon sau intră, nimic mai mult. Din câte am înţeles, imediat ce părinţii ar fi intrat la ea în salon, după ce la internare i s-ar fi spus că va fi consultată şi ginecologic, fata a zis că simte că parcă a fost violată. Când a fost întrebată de către cine, ea ar fi zis: de ăsta, asistentul medical. Tatăl ei ar fi intrat în panică, iar mama a început şi ea să strige", a adăugat dr. Iugulescu.
Luni, cazul a ajuns şi la Medicină Legală, iar marţi au fost emise şi primele concluzii: "Am primit şi noi ordonanţa poliţiei, de a face expertiza. Am primit, de asemenea, şi raportul de la Obstetrică- Ginecologie, din care rezultă că nu există urme de violenţă, iar deflorarea este mai veche. Vom analiza şi noi probele secreţiei recoltate pentru a vedea dacă sunt urme de contact sexual recent, dar, repet, nu sunt urme de violenţă, iar deflorarea e veche. Cert este că m-a şocat reclamaţia. Păi, îl cunosc pe Viorel, asistentul, de 20 de ani, nu există aşa ceva, să fie el reclamat pentru viol, nu cred nicio iotă. Să vedem, acum, cine plăteşte expertiza, costă 120 de lei. 50 de lei- consultul, 70 de lei- examinarea secreţiilor. Ar trebui să o plătească părinţii fetei, că doar Poliţia nu are bani de aruncat aşa, abia reuşesc ei să-şi plătească expertizele din oficiu", ne-a declarat dr. Gina Ilie, şef Serviciu Medicină Legală Brăila.

Fata plânge, tatăl plăteşte

Reporterii noştri au reuşit să ajungă chiar "la locul faptei". Adolescenta era ieri încă în spital, în acelaşi salon, cu aceeaşi vecină de pat, însă înconjurată de două femei, mamă şi bunică. În uşă, nimeni altul decât tatăl. Un bărbat la patruzeci şi puţin de ani, înalt, cu ochelarii pe frunte şi cu mâinile în şolduri. "Ce vreţi? Nu există aşa ceva, nicio reclamaţie, da, am depus, dar cine v-a informat? Cu mine n-a stat nimeni de vorbă. Voi face lumină în acest caz, nu mă las până nu o lămuresc. Acum nu declar nimic, dar cine a scris că-i o glumă, va da socoteală. Da, aici s-a întâmplat, chiar aici", ne-a spus bărbatul, vădit iritat de situaţie.
Nici măcar în faţa declaraţiei propriei fiice, cum că "am glumit", bărbatul n-a cedat. El ştia că fata lui e neprihănită şi atât. "Eu nici n-am mai dat pe acolo, am predat salonul. Păi...aşa ruşine...Să mă audieze pe mine poliţia?! Pentru ce?! Pentru o glumă proastă a unei fete căreia i-a fost teamă să recunoască faptul că şi-a început viaţa sexuală?", a adăugat la rându-i asistentul Milcu.
Despre asistentul Milcu am vorbit şi noi cu câteva colege din secţia de la 2, dar şi de la 3. "Domnul Milcu? Phu! Viol! O prostie. Un om corect, de bun simţ, îmi pare rău că i se întâmplă aşa ceva, nu-l cred în stare de ceva rău pe omul ăsta. Doar soţia lui e aici, pe ATI, ambii sunt profesionişti de excepţie", ne-a povestit una dintre asistentele de la SJU, din Chirurgie. Se pare că inclusiv fata le-ar fi spus poliţiştilor că a minţit, dar tăvălugul penal a plecat. Dosarul nu se poate închide cu una, cu două. Trebuie analizate toate probele, pentru eliminarea tuturor suspiciunilor şi abia după aceea se poate da neînceperea urmăririi penale, adică: rezoluţie de NUP, comunicare către părţi, declaraţii de încetare a urmăririi...Într-un cuvânt: efort uman şi financiar inutil.
Cert este că povestea nu s-a încheiat. Ba chiar au început să apară primele efecte. "Acesta nu e primul caz de pacient nemulţumit. E drept că nu am mai avut reclamaţii de viol, dar în urma acestui incident am decis în Consiliul de Administraţie ca niciun asistent, infirmier, să nu mai intre singur în salon. Chiar dacă sunt puţini, vor intra câte doi, chiar dacă tratamentul va dura mai mult. E un protocol care va fi respectat începând de azi (n.r.- marţi)", a conchis dr. Iugulescu.
Aseară, înainte de închiderea ediţiei, tatăl adolescentei s-a dus la conducerea spitalului şi şi-a prezentat scuzele: "Părea să fi înţeles, mi-a zis că-i este ruşine de ce a făcut fiica sa, că a reacţionat sub impulsul momentului, că-i pare rău!", a mai spus dr. Iugulescu. Mai apoi, tatăl a plecat la Medicină Legală, să plătească expertiza făcută degeaba pentru fiica sa. Atât. Restul procedurilor rămân în cârca statului. Potrivit Codului de Procedură Penală, în asemenea situaţii, reclamantul trebuie amendat/ responsabilizat pentru alarmarea în fals a autorităţii. Dar asta înseamnă altă procedură. Iar în ultimii 5 ani, abia dacă au fost două asemenea cazuri, de regulă indivizi amendaţi fiindcă plozii lor au anunţat în fals bombe prin diverse locuri.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro