* iar celelalte două, sâmbătă
Cupa Mondială din Qatar a ajuns în faza sferturilor de finală.
Primele două jocuri din această fază a competiției se vor derula vineri, 9 decembrie, după următorul program:
Ora 17.00: Croația - Brazilia (Education City Stadium - Doha)
Ora 21.00: Olanda - Argentina (Lusail Stadium - Al Daayen)
Croația, ținută în șah de Japonia
Naționala Croației s-a impus cu 3-1, cu mari emoții, la loviturile de departajare.
Japonia a fost mai bună în prima parte a meciului și a marcat dintr-o fază fixă, prin Maeda. Fotbaliștii Croației au ieșit deciși de la cabine să întoarcă rezultatul, însă la finalul timpului regulamentar de joc scorul a fost egal, după reușita lui Ivan Perisic. În prelungiri, Japonia a irosit o șansă de a înscrie prin Mitoma, căci portarul Croației, Livakovic, a fost la post.
Portarul croat a fost eroul echipei sale la loviturile de departajare, el apărând trei lovituri de la 11 metri. Croația a câștigat cu 3-1 și merge în sferturile Cupei Mondiale.
Brazilienii au jucat foarte bine în prima repriză cu Coreea de Sud și au marcat de patru ori. Vinicius a deschis scorul în minutul 7, iar Neymar (min. 13) a marcat din penalty și a dublat avantajul formației pregătite de Tite. Până la pauză, Brazilia a mai înscris de două ori, prin Richarlison (min. 29) și Paqueta (min. 36).
În repriza a doua, sud-americanii au redus din turație, iar ocaziile s-au succedat la ambele porți. Coreea de Sud a marcat golul de onoare în minutul 76, prin Seung-Ho Paik.
Meciul Croația – Brazilia, din sferturile competiției se va disputa pe 9 decembrie, de la ora 17:00, pe Education City Stadium din Doha. Învingătoarea din această confruntare o va întâlni în semifinale pe echipa care se va califica în urma partidei Olanda - Argentina.