* brăilenii sunt sfătuiţi să evite expunerea la soare şi să se hidrateze corespunzător * CFR anunţă întârzieri ale trenurilor, din cauza restricţiilor de viteză
Începând de astăzi, până vineri, 6 iulie, brăilenii vor înfrunta temperaturi caniculare de până la 35 - 37 grade Celsius la orele amiezii. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dunărea" Brăila anunţă că pe parcursul următoarelor trei zile, indicele de confort termic va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În aceste condiţii, brăilenii, în special cei cu probleme de sănătate, sunt sfătuiţi să evite expunerea la soare şi să se hidrateze corespunzător.
Totodată, Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Brăila recomandă populaţiei ca în perioadele cu temperaturi ridicate să acorde o mai mare atenţie modului în care păstrează sau prepară alimentele şi locurilor de unde acestea sunt cumpărate. Odată cumpărate, produsele alimentare trebuie să fie ţinute cât mai puţin la temperatura camerei. Produsele care au fost decongelate nu se recongelează, pentru a fi preparate sau consumate ulterior.
În ceea ce priveşte animalele de companie, cum ar fi câinii, pisicile sau iepurii, care sunt ţinute afară, este important să li se asigure o sursă de apă potabilă, precum şi adăpost corespunzător împotriva razelor solare ultraviolete periculoase. Atenţie deosebită trebuie acordată transportului animalelor de companie, astfel încât acestea să nu fie ţinute excesiv în vehicul, expuse în mod direct şi pe o perioadă îndelungată radiaţiilor ultraviolete.
Compania de Căi Ferate a anunţat că circulaţia feroviară se va desfăşura cu restricţiile de viteză în intervalul 4 - 6 iulie, din cauza temperaturilor ridicate ce se vor înregistra în aer şi implicit la nivelul solului, conform avertizării de cod galben şi cod portocaliu de caniculă, transmisă de Administraţia Naţională de Meteorologie. Astfel, trenurile vor înregistra întârzieri cuprinse între 20 şi 60 de minute, funcţie de distanţa parcursă. Potrivit companiei, în perioada de caniculă (35 - 38 grade Celsius în aer) temperaturile înregistrate la nivelul şinei sunt cuprinse între 45 - 55 grade Celsius, iar măsura de reducere a vitezelor de circulaţie, în anumite intervale de timp în care temperaturile depăşeşc limitele normale, este o măsură obligatorie pentu siguranţa traficului feroviar, fiind aplicată de toate administraţiile de cale ferată.