Patru milioane si jumatate de salariati, dintre care 1,2 milioane bugetari. Prea multi la stat, repeta insistent, de vreo doua zile, ministrul Muncii, Paul Pacuraru. Prea multi bani de la buget pentru sustinerea lor, deci circa 120.000 dintre ei zboara pina la sfirsitul anului. Cine pleaca? Pai, in primul rind nu functionarii publici, nu profesorii, nu cadrele medicale. Si atunci, cine spune totusi adio scaunului caldut, spagutii, lefusoarei sigure, de multe ori chiar nemeritate? Cine va fi fraierul sa renunte fara scandal la delegatii, deplasari, perfectionari in tara si strainatate, la definitivari de studii pe banii nostri ai tuturor? Greu raspuns, nu? Dar la gradul de nesimtire la care au ajuns lucrurile, e clar ca o curatenie din temelii a sistemului trebuie facuta. Cum, necum, Guvernul va fi nevoit sa identifice structuri supradimensionate, agentii, servicii sau directii ce pot fi restructurate. E un lucru de bun simt avind in vedere eforturile si sacrificiile pe care fiecare dintre noi le facem pentru a le asigura lor un salariu, de cele mai multe ori, cu mult peste ce ofera sistemul privat. Spuneam deci ca intr-un fel sau altul problema trebuie sa se rezolve, numai ca, ma intreb eu, oare ce criterii vor stabili guvernantii nostri astfel incit sa poata tria doar acele persoane a caror disponibilizare sa nu stirneasca prea multe orgolii. Pentru ca, nu e un secret, este o traditie in Romania ca postul de bugetar sa fie, parca, "ereditar". Sint rare cazurile in care intr-un birou colegii nu sint rude, sau nu sint rudele unui mare sef. Daca vrem sa fim siceri, recunoastem: in Romania, "nepotismul" este inca la putere, arborele genealogic fiind si acum un punct esential in CV-ul de candidat, mai ales in administratie. Nu ma credeti, verificati oricare institutie sau primarie din judet, inclusiv pe cea a municipiului, si veti vedea cite sotii, fii - fiice, cumnati - cumnate, fini si cuscri descoperiti. De aceea mi-e teama ca dorinta ministrului Pacuraru de a face curatenie in administratie se va lovi de un zid, acela al cumetriei de breasla. Misiunea lui va fi cu atit mai grea cu cit va tinti mai sus, adica prin marile orase, ministere si agentii in subordine ministeriala, unde increngatura e si mai strinsa si porneste tocmai din virf. Rezistenta pe care o va intimpina va fi mare, iar vina o poarta deopotriva toate guvernele postdecembriste care nici pina acum nu au reusit sa realizeze o adevarata reforma in administratie. De aceea lucrurile au scapat de sub control. Si tot de aceea, am ajuns in situatia, de-a dreptul penibila, in care orice functionaras se crede un mic Dumnezeu, atotputernic peste timpul si nervii contribuabilului. Repet, munca la care se inhama acum Paul Pacuraru e una extrem de grea si va avea sorti de izbinda doar daca va intelege ca, inainte de toate, va trebui sa se ia la trinta cu sistemul. Daca nu, nu va asteptati la mare lucru. Toate aceste promisiuni nu vor fi decit o simpla vinatoare de capital electoral, ce se va transforma, cu siguranta, intr-o penibila pentru ei, vinare de vint.
