Orban a ţinut în faţa europarlamentarilor un discurs privind priorităţile Ungariei la preşedinţia UE, pe fondul criticilor la adresa guvernului de la Budapesta privind controversata lege a presei, care, potrivit criticilor, i-ar cenzura pe jurnalişti şi ar reprezenta o încălcare a libertăţilor civile ale Uniunii Europene. "Nu amestecaţi criticile la adresa politicii interne din Ungaria cu cele şase luni de preşedinţie la UE", a declarat Orban în faţa eurodeputaţilor. "Dacă le amestecaţi, sunt gata să lupt", a adăugat el.
Premierul ungar a reiterat că, în cazul în care Comisia Europeană va găsi ceva greşit, "guvernul său va fi bucuros să amendeze legea presei".