• liderul a câştigat la scor de neprezentare, 3-0, meciul cu ACSC Cazasu • Victoria Traian a urcat pe locul al doilea • AFC Urleasca a înregistrat prima victorie stagională
În etapa a 6-a a Ligii a IV-a două echipe şi-au valorificat avantajul terenului propriu, iar în celelalte două partide s-au impus formaţiile vizitatoare.
Conform aşteptărilor, jocul de la Traian s-a ridicat la statutul de meci derby. Prima repriză a aparţinut echipei Viitorul Şuţeşti care de altfel a şi condus cu 2-0 la pauză, cea de a doua a fost controlată de gazde, care au egalat prin Costel Roşu, în minutul 70, iar în cel de-al treilea minut de prelungire al părţii secunde Victoria Traian a reuşit să înscrie prin Buzatu şi să obţină toate punctele puse în joc. În urma acestui succes echipa coordonată de Puiu Antohi şi Costel Roşu, a făcut rocadă în clasament cu adversara sa, mai precis, Victoria Traian care a urcat pe locul al doilea, iar Viitorul Şuţeşti a coborât pe ultima poziţie a podiumului.
Viitorul Ianca, pentru care Andrei Crăciun a realizat o “dublă” în primele 21 de minute, s-a impus la scor de neprezentare în partida disputată pe stadionul Ştefan Vrăbioru, în compania celor de la ACSC Cazasu. După această etapă Viitorul Ianca a rămas singura echipă cu maxim de puncte din Liga a IV-a, în acest sezon competiţional.
AFC Urleasca a bifat primul succes stagional: formaţia manageriată de Adrian Spătaru a câştigat cu 4-1 în deplasarea de la Pandurii Tudor Vladimirescu, Pârliţeanu cu două reuşite într-un interval de doar 19 minute fiind jucătorul partidei.
Cea de a doua formaţie care a câştigat în deplasare a fost Voinţa Vişani: aceasta s-a impus cu 4-2 la Viitorul Însurăţei.
După etapa a 6-a lider se menţine Viitorul Ianca 15 puncte, locul al doilea este deţinut de Victoria Traian 13 puncte, iar al treilea de Viitorul Şuţeşti 12 puncte.
Rezultatele şi marcatorii etapei a 6-a:
Pandurii Tudor Vladimirescu - AFC Urleasca 1-4 (1-1)
Mogoş (min. 37) / Pârliţeanu (min. 30, 49), Pascu (min. 63), Văsii (min. 88)
Viitorul Ianca - ACSC Cazasu 3-0 (2-0)
A. Crăciun (min. 3, 21), Matei (min. 71)
Victoria Traian - Viitorul Şuţeşti 3-2 (0-2)
Tudorache (min. 67), Roşu (min. 70), Buzatu (min. 93) / Gheţu (min. 12 - autogol), Ciocan (min. 30)
Viitorul Însurăţei - Voinţa Vişani 2-4
Iordache (min. 59), Radu (min. 89) / Leaua (min. 12), Dobrică (min. 51), Muşat (min. 67, 92).