Mergi la conţinutul principal

Viitorul Ianca, singura echipă care a punctat în deplasare

În etapa a 10-a, formaţiile care au evoluat pe teren propriu s-au impus în cinci jocuri, singura grupare sportivă care a reuşit să plece neînvinsă din deplasare fiind Viitorul Ianca. Meciul de pe Municipal, dintre satelitul Daciei Unirea şi Viitorul Ianca, a fost unul spectaculos, cu ocazii de o parte şi de alta. Echipa pregătită de Vasile Darie a condus cu 2-0 în minutul 60, graţie golurilor marcate de Istrate şi Techiu, însă elevii lui Viorel Ciucaşu au reuşit să egaleze graţie unei "duble" realizate de Silviu Bratosin în doar patru minute. Din minutul 67 s-a jucat pe contre, însă nu s-a mai înscris niciun gol. Pandurii Tudor Vladimirescu, pentru care Andrieş şi Evu au realizat câte o "dublă" fiecare, a stabilit scorul etapei, 7-0, în partida cu Voinţa Vişani. Victoria Cazasu a fost surpriza plăcută a acestei runde, formaţia pregătită de Alexandru Popescu a câştigat cu 3-2 partida cu Victoria Traian, Omer Vlad şi Oaie (min. 78, 84) fiind autorii golurilor învingătorilor. Sportul Chiscani a bifat al 10-lea succes din actuala stagiune fotbalistică. Elevii lui Georgel Pascu s-au impus cu 5-1 în partida de pe teren propriu cu CS Făurei, golurile gazdelor fiind semnate de Vali Durbacă 2 şi Ionuţ Huţu 3. Tot trei goluri a marcat şi Viorel Gheorghe în partida pe care formaţia sa, Viitorul Însurăţei, a câştigat-o cu 6-2 în faţa celor de la Gloria Movila Miresii.
După zece etape pe primul loc se află Sportul Chiscani cu 30 de puncte, locul al doilea este deţinut de Dacia Unirea 2 Brăila, 20 puncte, iar al treilea de Viitorul Ianca, 19 puncte. Tot 19 puncte a acumulat şi Pandurii Tudor Vladimirescu, însă cu un golaveraj inferior, aceasta se afă pe poziţia a patra.

Rezultatele şi marcatorii etapei a 10-a:
Victoria Cazasu - Victoria Traian 3-2 (1-1)
Vlad (min. 23), Oaie (min. 78, 84) / Jica (min. 25), Ciocan (min. 48)
Pandurii Tudor Vladimirescu - Voinţa Vişani 7-0 (6-0)
Smeu (min. 1), Tănase (min. 7), Andrieş (min. 8, 20), Evu (min. 22, 32), Bordeianu (min. 72)
Sportul Chiscani - CS Făurei 5-1 (1-0)
V. Durbacă (min. 4, 50), Huţu (min. 84, 90, 92) / Ciurea (min. 66)
Vointa Plopu - Voinţa Şuţeşti 6-1 (5-0)
Iliescu (min. 2), Creangă (min. 6, 22), Jalbă (min. 16, 36), Dinu (min. 51) / Măgăriţă (76)
Viitorul Însurăţei - Gloria Movila Miresii 6-2 (4-1)
Mucea (min. 6), V. Ion (min. (min. 21), V. Gheorghe (min. 31, 58, 64), Antohe (min. 39) / Spiţă (min. 14, 74)
Dacia Unirea 2 Brăila - Viitorul Ianca 2-2 (1-0)
Istrate (min. 44), Techiu (min. 60) / S. Bratosin (min. 63, 67)

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro