• asta după victoria cu 5-1, de pe teren propriu, cu Mausoleul Mărăşeşti
Viitorul Ianca s-a impus cu 5-1 în partida tur a barajului de promovare în Liga a III-a, în partida cu o formaţie modestă, aşa cum a arătat sâmbăta trecută campioana judeţului Focşani, Mausoleul Mărăşeşti, şi deja se poate considera promovată în acest eşalon.
Echipa din Mărăşeşti a deschis scorul în minutul 5 prin Dumitriu, după două gafe consecutive ale lui Ndigwe şi Olenic.
Viitorul Ianca a fost echipa care a dictat ritmul jocului şi, în minutul 17, după un corner executat de Necoară, Ioniţă a restabilit egalitatea, 1-1.
Atacurile formaţiei gazdă s-au mai concretizat o dată în prima repriză, în minutul 27, când Marius Dima a centrat în faţa porţii şi Ionuţ Matei şi-a adus echipa în avantaj, acesta fiind şi scorul la finalul primelor 45 de minute, 2-1, pentru Viitorul Ianca.
Mausoleul Mărăşeşti a mai avut o tresărire de orgoliu în minutul 59 când putea egala, dar Rada a trimis mingea peste transversală.
Până la finalul partidei, Viitorul Ianca a mai înscris de trei ori prin Olenic (min. 60), Marius Dima (min. 72) şi Daniel Cazan (min. 76), servant la aceste ultime reuşite ale gazdelor fiind Andrei Crăciun.
Viitorul Ianca a câştigat cu 5-1 partida cu Mausoleul Mărăşeşti şi se poate considera deja promovată în Liga a III-a.
Partida retur va avea loc sâmbătă, 22 iunie, la Mărăşeşti.
Viitorul Ianca: Jalbă - Cazan (min. 90: Pisică), Ioniţă, Stănciulescu, Necoară – Olenic, Ndigwe (min. 83: Cireaşă), Dima, A. Crăciun – Matei, M. Coman (min. 62: Postolea).