• 0-0, pe terenul ultimei clasate • criza continuă la formaţia din Ianca
De patru etape echipa din Ianca este în criză, nu a mai cunoscut gustul victoriei, asta în condiţiile în care a jucat, este adevărat, în deplasare, însă, cu două dintre codaşale seriei. Până în etapa a 6-a Avântul Valea Mărului nu avea niciun punct. Acum a spart gheaţa după un meci anost, în care adversara sa, Viitorul, nu a trimis nicio minge pe spaţiul porţii lui Olaru în prima repriză. Formaţia pregătită de Laurenţiu Ivan a fost superioară la capitolul posesie a mingei, însă nu a periclitat poarta gazdelor în primele 45 de minute. Cum dealtfel nici echipa gazdă nu a reuşit mare lucru în acest sens. Viitorul Ianca a trimis prima minge pe spaţiul porţii lui Olaru abia în minutul 61, prin Alin Radu, însă portarul gazdelor a deviat-o în corner.
Avântul Valea Mărului putea obţine victoria, dar Mitrea a reuşit să scoată mingea trimisă de un jucător al gazdelor, de la colţul lung şi meciul s-a încheiat aşa cum a început, 0-0.
Viitorul Ianca: Mitrea – Coteţ, Preda, Stănciulescu, Cireaţă – Buzatu (min. 71: Băcanu), Irimia (min. 83: Ndigwe), Pungă (min. 71: M. Dima), Chivu – A. Radu (min. 83: Mucuţă), Cristea.