• meciul organizat de AJF Brăila are loc sâmbătă, la Tudor Vladimirescu
Sâmbătă, de la ora 11.00, pe cochetul stadion de la Tudor Vladimirescu se va disputa finala Cupei României, faza judeţeană, adversare fiind două dintre echipele cu pretenţii din Liga a IV-a, Viitorul Ianca şi Voinţa Vişani.
Gazonul foarte bun le va permite jucătorilor celor două formaţii să evolueze la nivelul la care doresc, iar spectatorii cu siguranţă vor fi mulţumiţi de spectacolul dat de cele două combatante, în rândul cărora evoluează jucători cu experienţa Ligii a III-a precum Andrei Crăciun, Ionuţ Smeu, Vali Durbacă la echipa din Ianca, Georgel Pungă, Alin Radu, Sorin Butiseacă, la cea din Vişani.
Meciul este organizat de AJF Brăila, iar câştigătoarea va fi recompensată ca şi la ediţiile precedente.
Viitorul Ianca s-a calificat în ultimul act al competiţiei după ce în semifinale s-a impus cu 4-1, în deplasare, la ACSC Cazasu, iar Voinţa Vişani a câştigat cu 6-3, după ce la pauză a condus cu 5-2, în partida cu CS Făurei.