Mergi la conţinutul principal

Viitorul Ianca şi Voinţa Găiseanca sunt singurele formaţii care au învins în deplasare

Anunţat prin poziţiile ocupate înaintea întâlnirii directe, drept derby-ul etapei, meciul dintre Victoria Traian şi Viitorul Ianca a fost unul care liderei nu i-a ridicat niciun fel de probleme. Dima de două ori şi Andrei Crăciun au marcat golurile prin care oaspeţii s-au impus în această rundă, un succes care deja îi conferă formaţiei pregătite de Adrian Baldovin statutul de principală favorită la locul întâi în acest sezon.
Scorul etapei s-a înregistrat la Cireşu acolo unde Avântul din localitate a umilit-o cu 7-3 pe tiza sa din Chiscani, cel mai prolific jucător al meciului fiind Ionel Gatiu, autorul unui hat trick.
Multe goluri s-au înscris şi în partida de la Tufeşti, după ce formaţia gazdă a fost condusă până la pauză cu 1-0 de una dintre cele mai tinere echipe din campionat, CS Făurei. Beneficiind şi de şansă, pentru că oaspeţii au mai irosit câteva ocazii în prima jumătate a meciului, Recolta Tufeşti a controlat cu autoritate jocul în repriza secundă şi a înscris de cinci ori. Fănel Ghioca a marcat de trei ori într-un interval de doar şapte minute, realizând astfel cel mai rapid hat trick din retur, Popârţac a înscris pentru 4-1, iar Cazan a stabilit scorul final al partidei, 5-1 încă din minutul 79.
Victorii la limită au obţinut Voinţa Găiseanca în deplasarea de la Viziru, pentru gazde a marcat Mihai Băcanu (min. 40) iar pentru oaspeţi Neculai (min. 6) şi Adrian Spiţă (min. 11) precum şi Victoria Deduleşti, pe teren propriu în disputa cu Pressing Brăila.
Podiumul după această rundă are următoarea configuraţie: 1 Viitorul Ianca 56 puncte, 2 CF Brăila II 47 puncte, 3 Avântul Cireşu 46 puncte. Lupta pentru locul al patrulea, ultimul care permite accederea la turneul play off se va da în ultimele două etape între Victoria Traian şi Recota Tufeşti formaţii care, în acest moment, au acelaşi număr de puncte, 40.

Rezultatele înregistrate în etapa a 24-a:
Victoria Traian - Viitorul Ianca 0-3
Avântul Cireşu - Avântul Chiscani 7-3
Tractorul Viziru - Voinţa Găiseanca 1-2
Victoria Deduleşti - Pressing Brăila 3-2
Recolta Tufeşti - CS Făurei 5-1
CF Brăila II - Viitorul II Însurăţei 3-0

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro