* Marius Coman a înscris golul formației din Ianca
Viitorul Ianca nu a emis prea mari pretenții în deplasarea de la Buzău și a pierdut cu 3-1 disputa cu Metalul. Iar în urma acestei înfrângeri formația din Ianca a coborât un loc în clasamentul Seriei a II-a, fiind acum pe poziția a 6-a.
Prima repriză de la Buzău a fost una echilibrată, dovadă fiind scorul înregistrat la pauză, 1-1. Ambele combatante și-au creat situații de poartă însă nu au marcat decât o singură dată. Metalul a deschis scorul în minutul 11, prin Clătinici, Viitorul a egalat șase minute mai târziu, după reușita lui Marius Coman, care a primit o pasă foarte bună de la Alin Radu.
Repriza a doua a fost controlată de echipa gazdă care a mai înscris de două ori. Zamfirescu a adus echipa gazdă în avantaj, în minutul 59, iar Andrei Pavel a marcat pentru 3-1, în minutul 73.
După această etapă, Viitorul Ianca a coborât pe locul al 6-lea, dar are același număr de puncte, 9, ca și Aerostar care se află o poziție mai sus.
Viitorul Ianca: Stroe – Coteț, Preda, Dima (min. 67: Postolea), Bădilaș – A. Radu (min. 78: Sava), Popa, Irimia, Băluță (min. 46: Araujo) - Iorga (min. 78 Gorgovan), M. Coman (min. 78: Cristea).