• cu o “dublă”, deputatul PNL Alexandru Popa a fost omul meciului • echipa din Cireșu rămâne singura din campionat cu maximum de puncte și după etapa a 7-a • clasamentul la zi
Duminică s-a disputat ultimul meci al etapei a 7-a din turul Ligii a IV-a, unul care a adus față în față două multiple campioane județene ale Ligii a V-a, AFC Urleasca și Viitorul Cireșu. Echipa gazdă ocupa locul al 6-lea înaintea acestei runde, iar echipa vizitatoare era singura cu maximum de puncte din acest eșalon. Fiind o rivalitate sportivă între cele două combatante și meciul a fost unul frumos, deși scorul nu reflectă acest lucru.
Adrian Spătaru a șutat în minutul 4, de la marginea careului mare, dar Gabi Matei a scos mingea de sub transversală. Pe fondul unui joc echilibrat, fundașul gazdelor, Adrian Coman, a pasat greșit în minutul 12, mingea a ajuns la Alexandru Popa care a deschis scorul cu un șut plasat. Viitorul Cireșu a controlat jocul și în minutul 28 putea să-și dubleze avantajul. După un contraatac rapid, Stelian Nicoliță l-a găsit demarcat pe Alexandru Popa, deputatul PNL a șutat din nou plasat, dar de data aceasta Ionuț Baicu a intuit traiectoria mingei și a înlăturat pericolul. Două minute mai târziu, tot pe contraatac, AFC Urleasca putea restabili egalitatea. Cel mai bun jucător al gazdelor, Vali Dumitrana, a driblat tot ce a întâlnit în cale, i-a pasat în fața porții lui Adrian Spătaru însă acesta a șutat slab, pe direcția portarului. Din lovitură liberă, Moldovenu (min. 32) a trimis mingea în transversală. Cu șapte minute înainte de finalul primei reprize, Alin Radu a fost faultat în suprafața de pedeapsă a gazdelor, Percă a transformat lovitura de la 11 metri și la pauză Viitorul Cireșu conducea cu 2-0.
Echipa din Cireșu s-a desprins la 3-0 grație unui gol marcat de Stelian Nicoliță, direct din lovitură liberă, în minutul 52. Două minute mai târziu, după o centrare de pe dreapta a lui Niță, S. Nicoliță a ratat din 4 metri. Căpitan de echipă după ieșirea din teren a lui Percă, deputatul PNL Alexandru Popa, a realizat “dubla” în minutul 60, după o pasă foarte bună a lui Moldoveanu și Viitorul Cireșu conducea cu
4-0. Alexandru Popa a participat și la marcarea celui de-al cincilea gol al oaspeților, cel marcat de Niță, apoi i-a cedat locul în teren lui Alexandru Gheorghică, un jucător tânăr, de 19 ani, care a marcat în minutul 82 și a stabilit scorul final, 6-0, pentru Viitorul Cireșu.
Clasamentul după etapa a 7-a: 1. Viitorul Suțesti 18 puncte din 7 meciuri, 2. Viitorul Cireșu 18 puncte din 6 meciuri, 3. Victoria Traian 15 puncte, 4. Daous Dava Brăila 13 puncte, 5. Voința Vișani 12 puncte, 6. AFC Urleasca 9 puncte, 7. Sportul Chiscani 7 puncte, 8. Dinamic Unirea 4 puncte, 9. Tricolorul Lanurile 4 puncte, 10. ACS Comunal Cazasu 3 puncte, 11. CS Făurei 0 puncte.
AFC Urleasca: Baicu – Bălan, Piașu, V. Baciu, A. Coman – Băluță (min. 55: Roman), Popescu (min. 65: Mădulărea), C. Pascu (min. 57: Pârlițeanu), Dumitrana – A. Spătaru (min. 46: S. Crăciun), Ciocan (min. 65: Leu).
Viitorul Cireșu: G. Matei – Mocanu, Spînu, Grecu, F. Matei – Niță, Percă (min. 57: Ionașcu), Moldoveanu, A. Radu – A. Popa (min. 79: A. Gheorghică), S. Nicoliță.
Rezultatele și marcatorii:
Viitorul Șuțești - Voința Vișani 6-0
Cotigă (min. 12, 58), V. Ion (min. 25), I. Huțu (min. 29), A. Crăciun (min. 40), Custură (min. 68)
Sportul Chiscani - Daous Dava Brăila 2-2
Izvoranu (min. 23, 27) / Straua (min. 11, 12)
ACS Comunal Cazasu - CS Făurei 5-1
Vasiliu (min. 12), Tătaru (min. 66, 71, 85), Luchian (min. 69) / Ivan (min. 60)
Tricolorul Lanurile - Dinamic Unirea 2-2
Gruia (min. 42), Văsii (min. 69) / Răstoacă (min. 2), Ene (min. 67)
AFC Urleasca - Viitorul Cireșu 0-6
A. Popa (min. 12, 60), Percă (min. 32 – pen.), S. Nicoliță (min. 52), Niță (min. 66), Gheorghică (min. 82)