* ACSC Cazasu a stabilit scorul etapei a 6-a, 7-4, în partida cu Dacia Bertești
În penultima etapă a primului tur din cadrul campionatului Ligii a IV-a la fotbal din județul Brăila, s-au disputat doar două meciuri.
Scorul etapei a 6-a a fost stabilit de ACSC Cazasu care s-a impus cu 7-4, pe teren propriu, în partida cu ocupanta locului al patrulea, Dacia Bertești. Un meci controlat din primul și până în ultimul minut de echipa gazdă, care de exemplu, în minutul 58 conducea cu 7-2. Jucătorii acestei partide au fost Sorin Techiu și Goleanu care au marcat câte două goluri fiecare.
Cel mai interesant joc al acestei runde era cel dintre Voința Vișani și Viitorul Șuțești, dar numai după calculul hâtiei, pentru că în teren a fost o singură echipă, cea din Șuțești. După o primă repriză fără gol, Viitorul Șuțești a deschis scorul în minutul 51 prin Ionuț Matei, iar la faza imediat următoare, Ciocan a dublat avantajul ospeților. Alexandru Cotigă și-a trecut numele pe lista marcatorilor în minutul 85 iar Viitorul Șuțești s-a impus la scor de neprezentare în deplasarea de la Vișani.
Victoria Traian a stat în această etapă.
Rezultatele și marcatorii etapei a 6-a:
ACSC Cazasu – Dacia Bertești 7-4 (4-1)
Techiu (min. 25, 58), Goleanu (min. 27, 49), Niță (min. 40), Gologan (min. 41), Avramescu (min. 57) / Constantin (min. 3), Lascu (min. 53), Nedelea (min. 71), Cepoi (min. 82)
Voința Vișani – Viitorul Șuțești 0-3 (0-0)
Matei (min. 51), Ciocan (min. 53), Cotigă (min. 85)