• în ultima etapă, echipa din Șuțești s-a impus cu 1-0 în partida cu Viitorul Cireșu
Viitorul Șuțești este campioana Ligii a IV-a, ediția 2022-2023, după ce în ultima etapă a câștigat cu 1-0 derby-ul cu Viitorul Cireșu. Un eurogol semnat de Cristi Irimia, în minutul 12, a decis rezultatul final. Noua campioană a jucat din minutul 41 în inferioritate numerică, după ce Andrei Crăciun a primit al doilea cartonaș galben și implicit pe cel roșu.
Viitorul Cireșu, fără patru titulari, Vali Baciu, Moldoveanu, Percă și Mihai Popa, a irosit prima mare ocazie a partidei. În minutul 9, Niță a scăpat spre poarta gazdelor dar, deși nu l-a incomodat nimeni, atacantul celor din Cireșu a încercat o execuție pretențioasă care nu i-a reușit, iar mingea a trecut pe lângă țintă.
Trei minute mai târziu, Cristi Irimia a șutat violent și mingea a intrat sub transverală, era 1-0 pentru Viitorul Șuțești. Până la pauză echipa gazdă a forțat majorarea scorului dar mingea șutată de Alex Cotigă (min. 18) a fost parată de G. Matei. Portarul echipei din Cireșu a avut din nou o intervenție exactă la șutul lui Mîță (min. 37).
La două minute de la reluare, G. Matei a reușit să prindă în doi timpi mingea șutată de Irimia.
Viitorul Cireșu putea egala și relansa partida în minutul 63, când Alin Radu a centrat în fața porții dar Stelian Nicoliță nu a reușit să reia mingea, cu capul, spre poartă.
Până la finalul meciului, Viitorul Șuțești a avut ca obiectiv păstrarea avantajului, Viitorul Cireșu a avut o posesie superioară a mingei dar fără mari realizări.
Viitorul Șuțești s-a impus cu 1-0, este campioană a Ligii a IV-a și va disputa barajul de promovare în Liga a III-a, cu campioana județului Galați.
Asociația Județeană de Fotbal Brăila a oferit campioanei un rând de echipament, o diplomă, o cupă și medalii, festivitatea de premiere fiind oficiată de Mihai Ianoș, secretarul AJF și Doru Grozea, președintele Comisiei de arbitri.
Viitorul Șuțești: Tudor – Colniceanu, V. Ioniță, Cotigă, Custură - Chihaia, Mîță - S. Robu, Irimia, Tiutiu – A. Crăciun. Pe raportul de arbitraj au mai fost trecuți: Constandache, Dumitrana, I. Huțu, I. Matei, Vizireanu, Anghelache, Cristea.
Viitorul Cireșu: G. Matei - V. Ion, Drezaliu, Grecu, F. Matei – Niță, Mocanu, A. Radu, Spînu – S. Nicoliță, Pungă. Pe raportul de abitraj au mai fost trecuți: Mihăescu, A. Gheorghică, A. Drăgan, Dumitru, Roșu, S. Matei, Duret.
În această ultimă etapă a returului turneului play-off al Ligii a IV-a, Victoria Traian și Sportul Chiscani au câștigat la “masa verde” pentru că adversarele lor, Daous Dava Brăila și respectiv ACS Comunal Cazasu nu s-au prezentat.