Gruparea din Însurăţei s-a impus cu 7-0, golurile învingătorilor fiind marcate de Merloi 4, Lupaşcu, Baicu şi Huţu.
Viitorul a început partida în formula Tudor - Cheleş, Paraschiv, Muşat, A. Coman - Barbu, Olmazu, Huţu - Merloi, Baicu, Lupaşcu, iar în partea a doua au mai evoluat Mihăilă, Dobre şi câţiva juniori din propria pepinieră. Atacantul împrumutat de la CF Brăila, Marius Coman, a fost menajat deoarece a acuzat o uşoară accidentare.
Lotul echipei Viitorul a efectuat şi joi trei antrenamente, însă astăzi Vioreanu a programat doar o şedinţă tehnico-tactică deoarece sâmbătă vor juca în Cupa României, cu Dunărea Călăraşi.