• vânzătorii care şi-au amplasat corturile pe strada Mihai Eminescu se plâng că vor ieşi în pagubă • şi prin pieţele agroalimentare din oraş bate vântul, alungându-i, deopotrivă, pe comercianţi şi cumpărători • tot din cauza gerului, şantierul naval a intrat pe pauză până vineri, 2 martie
Gerul şi viscolul din ultimele zile le-au dat complet planurile peste cap comercianţilor de mărţişoare. Vorbim depre vânzătorii care şi-au aşezat tarabele pe strada Mihai Eminescu. Dacă în alţi ani, când temperaturile erau mai blânde în această perioadă, trotuarele de pe Regală erau neîncăpătoare pentru sutele de brăileni care veneau să cumpere “semnele primăverii”, anul acesta vânzătorii ambulanţi riscă să rămână cu marfa nevândută. Deşi sunt comercianţi care se “luptă” cu zăpada şi viscolul, îndurând temperaturi de -10 grade în speranţa că poate, poate, vor vinde ceva din miile de mărţişoare, clienţii nu se văd la orizont. Drept urmare, şi profitul acestora va fi considerabil mai mic faţă de alte dăţi, dacă nu cumva vor ieşi pe minus. Ieri, în zonă se putea observa cum “bate vântul” printre corturile amenajate. Puţini sunt cei care au reuşit să vândă ceva, iar cumpărători au fost doar cei care au avut drum prin zonă. Cum gerul va continua şi în zilele următoare, încasările comercianţilor vor fi serios afectate. O speranţă de profit ar fi dacă se va îmbuna vremea săptămâna viitoare, iar elevii vor reveni la cursuri.
Şi prin pieţe bate vântul
Nici comercianţii din pieţele municipiului nu prea au clienţi în această perioadă, evident, tot din cauza condiţiilor meteo. De altfel, tot gerul şi ninsoarea puternică îi ţin în case pe brăilenii obişnuiţi să-şi facă zilnic micile târguieli în piaţă. Drept pentru care multe dintre pieţele oraşului sunt goale zilele acestea, aşa cum ne-au sesizat mai mulţi cititori pe pagina de Facebook care ne-au trimis câteva imagini cu tarabe goale în Piaţa Microhală, recent reabilitată şi modernizată cu bani publici.
Excepţie ar fi cele câteva locaţii unde Administraţia Pieţelor a reuşit să realizeze închiderea perimetrală astfel încât comercianţii, cumpărătorii şi marfa să fie cât de cât protejaţi de ger, aşa cum este cazul la Piaţa Pistruiatul, sau Concordia (zona aflată în proprietatea municipalităţii şi administrarea APT), ori sectorul de fructe sau cel de flori din Piaţa Halelor.
Şantierul naval îşi protejează angajaţii pe perioada de ger
În altă ordine de idei, în această perioadă cu temperaturi extreme şi condiţii meteo nefavorabile, şantierul naval SC “VARD Brăila” SA a ales să-şi protejeze angajaţii cărora le-a acordat zile de pauză. “De marţi, 27 martie, până vineri, 2 martie inclusiv, nu se lucrează, iar cele 4 zile se recuperează în cursul lunii martie, iar asta în cazul salariaţilor care nu mai aveau zile de concediu neefectuate”, ne-a comunicat liderul organizaţiei sindicale a navaliştilor brăileni, Alexandru Gurgu.
La polul opus, mai mulţi salariaţi din uzina “Promex” ni s-au plâns că sunt obligaţi să muncească în hale în care intră zăpada spulberată de vântul puternic de afară. De altfel, oamenii ne-au trimis în acest sens şi câteva filmări şi poze realizate, zilele acestea, în interiorul unei astfel de hale unde câţiva salariaţi adună cu măturile zăpada. În plus, reclamanţii s-au mai plâns şi de faptul că se înregistrează întârzieri la plata salariilor în unitate: “În afară de condiţiile pe care le vedeţi cât sunt de bune, mai e o problemă, aceea a salariului. Mai precis, în contract zice că se plăteşte în zilele de 10 şi 25 ale lunii, dar nici acum (marţi, 27 februarie - n.r.) nu s-au băgat banii pe card”. Reporterii “Obiectiv” au încercat, fără succes însă, să obţină şi un punct de vedere din partea organizaţiei sindicale a angajaţilor uzinei “Promex”.
Revenind la avertizarea meteo de ger valabilă până la începutul acestui weekend, reamintim că, aşa cum prevede OUG nr. 99/2000, la temperaturi exterioare ale aerului sub -20 grade Celsius, angajatorii trebuie să distribuie salariaţilor ceai fierbinte, să le acorde pauze pentru refacerea capacităţii de termoreglare şi să asigure echipamentul individual de protecţie. De asemenea, pentru prevenirea unor îmbolnăviri determinate de muncă în condiţii de temperaturi extreme, angajatorii sunt obligaţi să asigure efectuarea examenului medical la angajare şi a controlului medical periodic, urmărind depistarea precoce a contraindicaţiilor pentru munca la temperaturi scăzute.