VIDEO: Valuri de acuzaţii pe capul PSD-istului Nicu Niţă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

VIDEO: Valuri de acuzaţii pe capul PSD-istului Nicu Niţă

• deputatul USR Adrian Claudiu Prisnel s-a plâns, recent, pe reţelele de socializare că a fost “ameninţat cu moartea” de colegul său din Comisia pentru Agricultură, deputatul PSD Brăila, Nicu Niţă • social-democratul se apără şi susţine că nu a ameninţat pe nimeni, însă a fost deranjat de faptul că un angajat al USR-istului l-a filmat la finalul şedinţei în care s-a vorbit despre ordinul care dă posibilitatea împuşcării a 140 de urşi, aşa că i-a cerut să se legitimeze • preşedintele USR Brăila, Cătălin Stancu, ne-a pus la dispoziţie filmuleţul cu incidentul de la Comisie, în care Niţă îi ameninţă colegii şi susţine că este consternat de o asemenea atitudine • de asemenea, fostul parlamentar de Brăila, Silviu Dorin Petrea, a postat, vineri, pe Facebook, un mesaj în care a povestit că a fost sunat de Niţă, ameninţat şi acuzat că ar fi în spatele scandalului mediatic la adresa sa • deputatul PSD Brăila a negat că ar fi discutat telefonic cu Petrea

 

Parlamentarul PSD Brăila Nicu Niţă a devenit “vedetă” la nivel naţional după ce a fost acuzat, recent, că şi-a ameninţat cu moartea un coleg deputat USR din Comisia pentru Agricultură, la discuţiile pe tema ordinului care ar permite omorârea a 140 de urşi din pădurile României. Episodul s-a desfăşurat în paralel cu bătaia încasată la televizor de către senatorul USR Mihai Goţiu de la sociologul Mirel Palada (ex-PSD). Ei bine, deputatul Adrian Claudiu Prisnel a ţinut să atragă atenţia pe site-urile de socializare că a fost ameninţat cu moartea de către Niţă, pe tema tensiunilor discuţiilor din Comisia de agricultură.

“Absolut revoltătoare replica deputatului PSD de Brăila, Nicu Niţă. În timpul dezbaterii de la Comisia pentru Agricultură, în timp ce USR susţinea că ordinul care omoară 140 urşi este total greşit, Nicu Niţă are o remarcă halucinantă, spunând «eu v-aş omorî pe voi». Pe noi, cei de la USR. La final, a continuat cu jignirile, ameninţând inclusiv cu bătaia un coleg din USR. Un asemenea comportament în societate şi, mai ales, în instituţia parlamentară, este incalificabil”, a scris USR-istul pe contul personal de Facebook.

Contactat de redactorii “Obiectiv - Vocea Brăilei”, deputatul PSD Nicu Niţă s-a apărat şi a susţinut că este vorba despre o serie de provocări permanente ale deputaţilor şi senatorilor din USR şi PNL, tocmai pentru a-i pune pe social-democraţi într-o lumină proastă. Acesta a ţinut să sublinieze că nu a ameninţat pe nimeni cu moartea, însă a recunoscut că s-a enervat după ce a văzut că era filmat de către un USR-ist, care nu era parlamentar şi nici nu purta ecuson, astfel că a luat atitudine şi a oprit filmarea.

“M-a întrebat foarte multă lume. Nu este absolut nimic adevărat! A fost la Comisia de Agricultură acel individ (n.r. - Adrian Prisnel) şi a provocat numai scandal cu ceilalţi colegi. Eu nu m-am băgat în «hora» lor. Dar în timpul şedinţei de la noi de la Comisie, avea un puştan lângă el, un copil de 16 - 17 ani, pentru că mai mult nu avea, fără niciun ecuson, fără absolut nimic, care imediat cum s-a terminat şedinţa a început să mă filmeze. Şi m-am dus la colegul meu şi l-am întrebat: «cu ce drept mă filmează maimuţoiul ăsta, pentru că nu are niciun ecuson? Îmi ia apoi poza şi o pune cine ştie pe unde şi se foloseşte de ea. Cu ce drept mă filmează?» Ei, şi de aici au ieşit tot felul de tâmpenii. Singurul lucru pe care l-am comentat în timpul Comisiei de agricultură a fost următorul: erau acolo toate televiziunile când am spus «Ce este mai important, viaţa unui om sau un urs?!». Asta a fost toată discuţia. Dar ei se victimizează. E o făcătură. Au făcut din ţânţar armăsar. Ei aşa fac. Se victimizează. O să ajung în Parlament marţi şi discut cu el. Dacă spuneam aşa ceva, m-ar fi filmat televiziunile de acolo, vă daţi seama. Pentru că şedinţele de comisii se filmează. Recunosc, m-am dus la el şi l-am întrebat cu ce drept mă filmează, dar când am văzut că începuse să mă instige am plecat de acolo. Ăsta este purul adevăr”, a declarat Niţă.

Mai mult, deputatul a ţinut să explice că la şedinţa respectivă nu se luase nicio decizie în privinţa împuşcării animalelor, ci a fost doar o discuţie de principiu. Chiar şi aşa, Niţă s-a arătat destul de deschis ideii.

“Cel de la USR cerea într-una să păzească ţăranii ograda, curţile şi să nu se omoare urşii. Atunci, un coleg care este pădurar de 40 de ani i-a explicat: nu se poate din cauză că ursul nu mai face un pui, aşa cum făcea acum nu ştiu câţi ani. Acum fac doi - trei sau patru pui. Săracii urşi nu mai au pădure, pentru că s-a tăiat toată pădurea şi de unde să mai mănânce?! Trebuie să coboare. Şi de aceea se duc în curţile oamenilor. Dar 140 de urşi la nu ştiu câte mii nu e foarte mult. Oricum discuţia a fost de principiu. Nu s-a votat nimic. Am vrut să vedem pentru câţi urşi dăm voie şi aşa mai departe. Dar chestia a fost că mă filma. Şi nu îmi părea rău dacă mă filma colegul. Dar un maimuţoi, un copil care nu avea 16 - 17 ani...”, a conchis Niţă.

 

USR-iştii brăileni, revoltaţi de incident

Preşedintele USR Brăila, Cătălin Stancu ne-a pus la dispoziţie filmuleţul la care a făcut referire deputatul PSD Brăila, şi a atras atenţia că în video se aude foarte clar cu Niţă ameninţă că îi “dă una în cap” cameramanului.

“Ce să zic? Sunt consternat de evenimentele din ultimele zile în care parlamentari USR au fost agresaţi fizic sau verbal... Am vorbit, ieri (n.r. - joi), la telefon cu deputatul Adrian Prisnel, colegul nostru din USR, care în şedinţa de Comisie pentru agricultură, având ca subiect hotărârea de a ucide 140 de urşi ce trăiesc în munţii din ţara noastră, a fost agresat verbal de deputatul PSD Nicu Nita. Acesta, în urma opoziţiei colegului nostru faţă de propunerea susţinută de PSD, i-a replicat: «Mai bine v-aş omorî eu pe voi!» O replică pe care oricine ar putea să o considere ca fiind o ameninţare cu moartea! Eu, dacă aş fi poliţist în cadrul Serviciului arme şi muniţie din cadrul poliţiei brăilene, i-aş ridica lui Nicu Niţă arma de vânătoare... Tot alaltăieri, colegul nostru, senatorul Mihai Goţiu a fost agresat fizic într-un studio TV de către Mirel Palada, fost şef al cancelariei guvernului PSD şi purtător de cuvânt al guvernului Ponta, actualmente membru al PRU, partid avortat de PSD. Ambele întâmplări îmi aduc aminte despre ceea ce îmi povesteau bunicii mei că s-a întâmplat în România anilor '50 şi este evident că reminiscenţele comunistoide încă îi mai afectează pe unii membri ai PSD sau ai partidelor satelit. Nu pot decât să trăiesc cu speranţa ca generaţia nouă de politicieni din PSD să încerce să se rupă de trecutul tenebros al partidului, şi să schimbe ceva!”, a declarat Stancu, vizibil iritat de subiect.

 

Petrea se plânge că a primit ameninţări din partea lui Niţă

Nu doar USR-iştii au ceva de împărţit cu Nicu Niţă, ci şi fostul deputat de Brăila, Silviu Dorin Petrea. Acesta a postat un mesaj, vineri, pe contul personal de Facebook, în care a încercat să redea în detaliu o conversaţie purtată telefonic cu parlamentarul PSD-ist, susţinând că a primit ameninţări din partea acestuia. Petrea a afirmat că Niţă l-a acuzat că s-ar afla în spatele scandalului privind denigrarea sa şi că se gândeşte serios în urma ameninţărilor primite să facă plângere penală.

“Astăzi (n.r. - vineri), la ora 11.03 am am fost sunat şi ameninţat telefonic de către deputatul PSD de Brăila, domnul Nicu Niţă cu următoarele afirmaţii «... o să te prind eu, o să te bat, o să îţi rup picioarele... şi o să am eu grijă de tine, o să vezi tu ce îţi fac eu ţie!». L-am întrebat dacă ştie cu cine vorbeşte şi dacă nu cumva a greşit telefonul?! Mi-a răspuns: «Ştiu măi Petreo, lasă că o să am eu grijă, o să vezi tu!». Apoi, l-am întrebat de ce mă ameninţă? Mi-a răspuns: «ştiu măi Petreo că tu eşti în spatele acţiunii de denigrare a mea». Da, domnule deputat, m-aţi prins: eu sunt în spatele Digi24, a RTV, a B1 TV, a RomâniaTV şi a Antena 3, eu am dat comanda tuturor cotidianelor naţionale ce să scrie despre dumneavoastră, tot eu i-am transmis lui Buble de la stiripesurse.ro şi, bineînţeles controlez toată presa scrisă şi online din Brăila. De  asemenea, miile de cetăţeni de pe Facebook v-au înjurat şi au comentat la comanda mea, despre un ales al neamului care declară în Parlamentul României «eu v-aş omorî pe toţi!!!» cu referire la colegii săi. (...) Ar trebui să îmi fac griji, ar trebui să depun plângere penală?!”, a scris Petrea.

Contactat telefonic din nou de redactorii noştri, Niţă s-a arătat surprins de gestul lui Petrea. Acesta a negat că l-ar fi sunat pe fostul deputat.

“Ăsta este nebun! Nu am vorbit nimic cu el. Ce treabă am eu cu el?!”, a declarat Niţă, fără a dori să facă alte comentarii.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro