• este vorba despre un episod de dată recentă, 21 - 22 martie • localnicii ne-au trimis din nou poze şi filmări în care se vede cum la robinet curge apă colorată care prezintă reflexii specifice unei pelicule de carburant • conducerea CUP Dunărea a promis că se va interesa de aceste reclamaţii
Problemele cu apa potabilă de la Însurăţei continuă. Mai multe sesizări în acest sens au sosit din nou la redacţie, însoţite de poze sau filmări ce surprind un nou episod, datat, potrivit relatărilor reclamanţilor, marţi, 21 martie, şi miercuri, 22 martie, în care se vede cum la robinetele consumatorilor din localitate curge un lichid ce cu greu poate fi catalogat apă chiar şi industrială, cu atât mai puţin potabilă. Practic, este vorba despre o apă de culoare brun-roşiatică, de această dată mult mai închisă la culoare, despre care locuitorii din Însurăţei spun că a curs la robinete chiar zilele acestea. “M-am dus cu oala să iau apă sa fac mâncare, dar la cum arată să mai fac oare?”, se întreabă un localnic din Însurăţei. “Bani nu avem să ne permitem să ne luăm apă îmbuteliată. Luăm o dată, de două ori, dar nu în fiecare zi. Plus că le cumpăr copiilor apă pentru la şcoală”, a mai completat sursa citată.
Într-o altă poză se vede cum în găleată s-a strâns un lichid care aduce la culoare cu motorina, nicidecum cu apa potabilă, iar mesajul care însoţeşte imaginea este “Cum să putem folosi această apă? Cine să-i mai creadă că este potabilă?”. De altfel, şi luciul apei respective pare a avea reflexiile multicolore specifice unei pelicule de carburant sau de ulei industrial.
Reporterii “Obiectiv” au solicitat un punct de vedere din partea conducerii “CUP Dunărea” care a promis un răspuns privitor la reclamaţiile localnicilor din Însurăţei, însă ieri, până la închiderea ediţiei, nu au venit cu explicaţii.
Subiectul a fost însă luat în discuţie în cadrul conferinţei săptămânale de presă a preşedintelui Consiliului Judeţean Brăila, Francisk Chiriac. “Trebuie văzut acolo, la faţa locului despre ce este vorba: o analiză a apei. De vorbit şi cu primarul de la Însurăţei, cu directorul de la CUP Dunărea şi cu doamna Didina Stănescu, dar şi la Direcţia de Sănătate Publică. Eu cred că cei implicaţi şi cu responsabilităţi pe această problemă trebuie să găsească rapid o soluţie, iar dacă se demonstrează că apa de acolo nu este potabilă să se anunţe acest lucru astfel încât să ştie populaţia şi să o folosească doar pentru uz casnic dacă este posibil. (...) O situaţie oarecum similară s-a înregistrat, anul trecut, la Vişani, unde nu era presiune, iar apa nu era potabilă şi a fost rezolvată problema. (...) Mi-aş dori ca acest proiect privind alimentarea cu apă să continue la Brăila, iar furnizarea apei să se facă centralizat, nu din puţuri forate care se pot contamina cu diferite substanţe periculoase”, a declarat şeful judeţului.
Reacţiile cititorilor vin după publicarea în ediţia de miercuri, 15 martie şi, ulterior, marţi, 21 martie, a unor articole curprinzând reclamaţiile localnicilor din Însurăţei, inclusiv a unui om de afaceri din oraşul respectiv, care au atras atenţia asupra calităţii apei potabile în localitate. Mai mult, omul de afaceri a prezentat un document de analiză fizico-chimică şi microbiologică a unei mostre de apă prelevate din reţeaua publică din Însurăţei din care reieşeau depăşiri la o serie de indicatori de calitate a apei potabile. Contactată de reporterii “Obiectiv”, conducerea CUP Dunărea Brăila - operatorul unic de servicii de apă-canal-epurare din judeţul nostru - a explicat la vremea respectivă că analizele oficiale, realizate atât la laboratorul Direcţiei de Sănătate Publică, dar şi în cel aparţinând companiei, au ieşit bune, concluzia de fiecare dată fiind aceea că apa este potabilă. Iată că în continuare locuitorii din Însurăţei se “încăpăţânează” să pună la îndoială calitatea apei potabile din localitate.