• o adolescentă a fost aruncată la pământ, la propriu, dintr-o lovitură a unui coleg de clasă, în timp ce se jucau “Bâza”, într-o pauză • incidentul s-a petrecut luni • contrar aşteptărilor, fata s-a ridicat şi nu s-a plâns de dureri • directorul liceului aşteaptă ca şcolile să fie redeschise, pentru a începe o anchetă, iar consiliului clasei îi revine sarcina de a stabili sancţiunile pentru cei care vor fi găsiţi vinovaţi • acum, elevul care ne-a trimis materialul video susţine că este ameninţat
Un video care ilustrează o joacă destul de violentă între câţiva elevi din clasa a XI-a ai Liceului Tehnologic “Nicolae Titulescu” din Însurăţei a devenit viral pe internet. Aceştia jucau “Bâza”, însă la un moment dat, totul a degenerat. O fată îşi ţinea mâna dreaptă la ochi, iar pe cea stângă în partea dreaptă, aşteptând să fie lovită de către un coleg, apoi să ghicească cine a dat. Contrar aşteptărilor fetei, un băiat a lovit-o atât de tare, încât a aruncat-o la pământ, exact ca în filmele cu cascadori. Deşi lovitura a fost foarte puternică, în imagini se observă că adolescenta se ridică, fără a se plânge de durere, atrăgându-i doar atenţia celui care a “sărit gardul” cu gluma. Alte persoane au filmat întreaga scenă şi le-au publicat pe internet, devenind virale. Imaginile ne-au fost transmise pe adresa redacţiei, de către un utilizator al reţelei de socializare Facebook.
Contactată de reporterii “Obiectiv - Vocea Brăilei”, directorul Liceului Tehnologic “Nicolae Titulescu”, Mihaela Năstăsescu, ne-a confirmat că adolescenţii din video sunt elevi ai instituţiei pe care o reprezintă şi că filmuleţul a ajuns inclusiv la ea. Joaca violentă s-a petrecut luni dimineaţă, iar filmuleţul s-a viralizat abia seara. Cum marţi şi miercuri, şcolile au fost închise din cauza vremii, nimeni nu a reuşit să facă o anchetă internă pentru a afla cum s-a întâmplat, care au fost urmările ori să sancţioneze elevii în cauză.
“La mine nu a ajuns nicio sesizare nici din partea elevilor, nici din partea părinţilor. Din filmuleţ am aflat şi eu ce s-a întâmplat. Diriginta clasei a XI-a a făcut «cercetări» la telefon, luni seară, pentru că şcolile se închideau a doua zi. Am aflat că a fost vorba de un joc de-al lor, realizat într-o pauză, până la ora prânzului. Aşa se distrau elevii de la clasa a XI-a, în pauză! Fata, contrar aşteptărilor, nu a sesizat incidentul nici măcar dirigintei, deşi diriginta s-a întâlnit cu ei, luni, şi nimeni nu a zis nimic. Nu am putut să iau legătura cu nimeni, încă. După ce ne întoarcem la şcoală, voi declanşa o anchetă pentru a afla despre ce a fost vorba acolo. Diriginta a identificat agresorul, care va fi sancţionat, conform Statutului Elevului, chiar dacă a fost o joacă, dar şi cei care au filmat şi s-au ocupat de filmarea şi «promovarea» filmuleţului. Asta nu este distracţie...Urmează să se întrunească consiliul clasei format din profesorii care predau la clasa respectivă, iar diriginta va prezenta situaţia, urmând să se stabilească sancţiunile. Sancţiunea porneşte de la observaţie individuală, dar eu cred că e prea blândă în acest caz, până la exmatriculare. Sunt sancţiunile prevăzute de Statutul Elevului. Dar decizia aparţine consiliului clasei. Filmuleţul nu ne reprezintă, ca instituţie, pentru că elevii noştri nu se bat, ci a fost o scăpare a lor, probabil”, ne-a declarat directorul liceului din Însurăţei, Mihaela Năstăsescu. Întrebată ce regulă au încălcat elevii care au filmat scena violentă, aceasta a rămas câteva clipe blocată. Ulterior, s-a mai gândit şi ne-a declarat că, de fapt, profesorii care predau la clasă vor stabili în consiliu dacă au încălcat, totuşi, vreo regulă pentru care trebuie pedepsiţi.
Inspectorul general şcolar, prof. Cătălin Canciu, ne-a declarat că ştie despre incidentul de la Însurăţei, însă nu poate lua nicio măsură, pentru că nu are competenţă. Singurii care pot face anchetă şi sancţiona pe cei implicaţi sunt profesorii şi directorul unităţii de învăţământ.
După ce am efectuat documentarea pentru acest articol, elevul Alexandru Dingu, cel care ne-a transmis materialul video a revenit cu un nou mesaj pe adresa de Facebook a redacţiei. Acesta susţine că a primit ameninţări şi injurii atât pe telefon, cât şi pe Facebook, din partea “personajelor” care apar în filmuleţ, pentru a-l intimida şi obliga să şteargă clipul. “Mi-au raportat contul şi l-am avut închis. Apoi, am primit mesaje că se va face plângere penală împotriva mea că postez video în care apar elevii respectivi. Cum vine asta?”, a mai adăugat Alexandru Dingu. Cei care-l ameninţă pe elev sunt deranjaţi că au devenit peste noapte “vedete”.