VIDEO: Bătrână ucisă pentru opt găini | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

VIDEO: Bătrână ucisă pentru opt găini

* femeia a fost lovită până la desfigurare, fiind găsită inconştientă de abia după mai multe ore * bătrâna a decedat trei zile mai târziu, fără să apuce să le spună poliţiştilor cine a agresat-o * suspecţii, persoane de etnie romă, au fost prinşi cu ajutorul SRI şi riscă acum până la 25 de ani de închisoare * localnicii din Vişani sunt terorizaţi de romii din comună, însă le este teamă să-i reclame, pentru a nu fi agresaţi de aceştia

O bătrână în vârstă de 76 de ani din comuna Vişani a fost ucisă de cinci localnici de etnie romă, care au intrat peste ea în casă să o jefuiască. Poliţiştii spun că nu au mai avut de-a face cu o faptă de o asemenea gravitate de aproximativ 10 ani, referindu-se la numărul mare de autori comparativ cu victima, ce locuia singură şi a fost practic în imposibilitate să se apere. Agresorii au lovit-o cu tot ce le-a picat la mână, inclusiv cu un ciocan, lăsând-o inconştientă în mijlocul camerei, unde a fost găsită de o rudă de abia a doua zi. Ca prin minune, bătrâna încă mai era în viaţă, însă din cauza leziunilor suferite nu a mai supravieţuit decât câteva zile. Ea nu a apucat însă să le dea niciun indiciu anchetatorilor cu privire la identitatea autorilor, lucru ce i-a pus pe aceştia în mare dificultate. Timp de trei zile, forţe impresionante de poliţişti au "periat" localitatea şi au adunat probe ce i-au ajutat să facă un cerc de suspecţi, pentru rezolvarea cazului fiind nevoie şi de sprijinul SRI. Miercuri, oamenii legii au descins în mai multe locuinţe din comună, reuşind astfel să dea de urma principalilor suspecţi: cinci romi care, pentru un telefon mobil, 8 găini şi 2 lei, riscă să stea ani buni în spatele gratiilor. Ieri, tinerii au fost duşi la reconstituire, operaţiune ce a fost supravegheată îndeaproape de zeci de poliţişti şi jandarmi, pregătiţi să intervină în cazul izbucnirii vreunei revolte, localnicii exprimându-şi nemulţumirea legată de problemele pe care le ridică romii din comună.

Sesizarea referitoare la situaţia bătrânei a venit duminică, după ce Persia S. a fost găsită de o rudă, prăbuşită în mijlocul unei camere a locuinţei sale, plină de sânge. Şocată de imaginea pe care o avea în faţa ochilor, femeia a mai găsit puterea să o strige pe bătrână care, cu ultimele puteri, a reuşit doar să geamă. Realizând că este în viaţă, ruda şi-a alertat bărbatul, ce a anunţat imediat Poliţia şi Salvarea.

11omor1 La reconstituire, zeci de poliţişti şi jandarmi au fost pregătiţi să intervină în cazul izbucnirii vreunei revolte Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţe Brăila pentru îngrijiri medicale, ulterior fiind transferată la Spitalul Judeţean de Urgenţe Galaţi - Secţia Neurochirurgie. Din cauza stării medicale precare, bătrâna nu a putut fi audiată şi nu a putut furniza date despre identitatea autorilor sau despre modul de comitere a faptei. Iniţial, cercetările au fost demarate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, însă, întrucât Persia S. a decedat, ancheta a fost derulată sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila. Timp de trei zile, în urma investigaţiilor efectuate în teren şi în colaborare cu Secţia Judeţeană Brăila a Serviciului Român de Informaţii (SRI), poliţiştii au întocmit un cerc cu posibile persoane suspecte, toate din comuna Vişani. În acest context, în baza autorizaţiilor de percheziţie emise de Tribunalul Brăila, în dimineaţa zilei de 9 martie, circa 100 de poliţişti şi jandarmi au descins în mai multe locuinţe şi au condus la sediul Poliţiei 16 persoane. Rând pe rând, acestea au fost amprentate şi audiate, stabilindu-se că principalii suspecţi sunt localnicii Marius A. (25 de ani), Isofache Ţ. (24 de ani), Silviu T. (24 de ani), Sebastian A. (23 de ani) şi Robert T. (20 de ani). Aceştia au fost reţinuţi de procurorul criminalist pentru primele 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie şi omor calificat, urmând să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

 

Victima a fost desfigurată de loviturile încasate

Din primele investigaţii a reieşit că, în noaptea de 5 spre 6 martie, la orele 22.00, cei cinci suspecţi s-au înţeles să meargă la locuinţa părţii vătămate, cunoscând faptul că locuieşte singură, cu intenţia de a-i sustrage bunuri şi bani. Ei au pătruns în curtea casei, situată undeva la marginea localităţii, prin curtea unei case vecine, ce era nelocuită. Simţindu-le prezenţa, câinele femeii a început să-i latre pe bărbaţi, care l-au lovit cu o sapă pentru a-l face să tacă. Ulterior, cu ajutorul unor obiecte contondente găsite în curte, au spart geamul de la fereastra camerei în care dormea femeia, au pătruns în interior şi au agresat-o, cerându-i banii şi bunurile de valoare. Anchetatorii spun că autorii cunoşteau destul de bine zona, iar unul dintre ei ştia inclusiv casa deoarece, în urmă cu ceva timp, ar fi ajutat-o pe bătrână la treburile gospodăreşti. "Bătrâna avea doi copii care o sunau periodic, iar pentru că duminică dimineaţă victima nu i-a răspuns fetei la telefon, aceasta a luat legătura cu o nepoată şi i-a spus să meargă să vadă ce se întămplă cu ea. Nepoata a găsit-o pe bătrână căzută, în stare de inconştienţă. Se pare că victima a fost aleasă la întâmplare.

11omor2 Persia S. a fost lovită cu un ciocan şi cu tot ce le-a fost la îndemână autorilor

 

Suspecţii au spart geamurile, şi cele de la uşă, iar unul dintre ei a avut o primă discuţie cu victima, după care fiecare a lovit-o cu câte ceva, până au desfigurat-o. Aceasta este cea mai gravă faptă din ultimii 10 ani. Au mai fost infracţiuni de acest gen, însă cu unul sau doi autori, nu cu atât de mulţi", a precizat comisar şef Marcel Drăgan, şeful Serviciului de Investigaţii Criminale Brăila.

Rudele victimei nu-şi explică ce ar fi putut avea suspecţii cu bătrâna, cunoscută în comună ca o femeie liniştită, harnică, ce nu a deranjat niciodată pe nimeni. Ele cred că femeia a ajuns să fie ucisă deoarece i-a recunoscut pe suspecţi care, probabil, nu se aşteptau să găsească pe cineva acasă. În localitate se ştia că victima locuia singură din 2007, de când i-a murit bărbatul şi că, uneori, se mai ducea la fiica ei la Bucureşti, unde mai stătea câte o perioadă. "Am avut-o cu noi la Bucureşti, dar în noiembrie am adus-o acasă pentru că nu a vrut să mai stea. Aici mai avea grijă de ea o verişoară. Sâmbătă seara, în jurul orei 19.30, am vorbit ultima dată cu ea la telefon. Duminică dimineaţă, când am sunat-o, nu mi-a mai răspuns. M-am gândit că i-o fi căzut telefonul pe undeva şi am rugat-o pe verişoara mea să meargă să vadă ce face. Ea a găsit-o prăbuşită pe jos, plină de sânge. A strigat-o, şi singurul sunet pe care a putut să-l scoată a fost un geamăt. Au omorât-o pentru nimic, pentru că am găsit banii pe care i-am trimis eu în februarie, 100 lei, sub saltea. Puteau să ia vin, ţuică, butelia pentru aragaz, dar nu le-au luat. Au omorât un om pentru un telefon mobil şi câteva găini", ne-a povestit fiica victimei.

Suspecţii au un renume prost în Vişani, doi dintre ei având chiar antecedente penale. De alftel, localnicii spun că sunt terorizaţi de romii din comună, mulţi dintre ei fiind puşi pe scandal şi pe furt. În plus, victimelor le este frică să-i reclame la autorităţi şi pentru că romii reprezintă o comunitate foarte numeroasă (n.r. - aproximativ 40% din localnici). De altfel, ieri, când anchetatorii i-au adus pe suspecţi la reconstituire, zeci de poliţişti şi jandarmi au supravegheat zona, pentru a preveni izbucnirea vreunei revolte.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro