Neatenţia în timpul unei traversări riscante, prin intersecţie, ar fi putut să o coste viaţa pe o bătrână de 85 de ani. Octogenara a fost izbită de un autoturism "Volkswagen" şi a ajuns la spital.
Evenimentul rutier a avut loc în ziua de marţi, la ora 12.45, în timp ce Ionel P. (42 de ani), din Brăila, conducea autoturismul "VW", pe strada I.C. Brătianu. La intersecţia cu strada Apollo, şoferul a efectuat viraj dreapta şi a accidentat-o pe Tudora M. (85 de ani), care nu s-a asigurat în timp ce traversa intersecţia. Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale şi a rămas internată.
"Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge. Poliţişti de la Biroul Rutier au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă", a precizat scms. Jenel Sogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.