VIDEO: Alertă pentru prevenirea răpirilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

VIDEO: Alertă pentru prevenirea răpirilor

* pozele acestora vor ajunge la populaţie prin numeroase canale de informare, pentru ca cetăţenii să se poată implica activ în rezolvarea cazurilor * campania "Alertă răpire copil!" va avea de aceeaşi parte a baricadei instituţii ale statului, o organizaţie neguvernamentală şi mass-media

Zeci de instituţii publice şi private şi-au dat mâna pentru a promova o campanie de informare şi educare a populaţiei în cazul răpirii sau dispariţiei unui copil. Ea se va desfăşura în perioada aprilie - iunie, sub egida "Alertă răpire copil!", şi urmăreşte educarea cetăţenilor pentru a se implica în astfel de situaţii. Informaţii venite de la aceştia, imediat după producerea evenimentului, ar putea ajuta la rezolvarea cât mai rapidă a cazului, pentru ca viaţa sau integritatea fizică şi psihică a copilului să nu fie pusă în pericol. Principalii "actori" vor fi Inspectoratul General al Poliţiei Române, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Focus - Centrul Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual. Campania va avea atât un rol informativ cât şi unul preventiv, însă rolul cetăţenilor va fi esenţial în funcţionarea sistemului de semnalare a unui eveniment de acest gen.

Mecanismul de funcţionare în ceea ce priveşte alerta începe de la unitatea de poliţie şi parchetul pe raza cărora s-a produs răpirea sau dispariţia copilului, ce solicită declanşarea procedurilor. Decizia este luată de Direcţia de Investigaţii Criminale din cadrul IGPR, prin persoanele responsabile cu declanşarea mecanismului la nivel naţional. Mesajul este transmis apoi prin intermediul Centrului Operaţional către toţi partenerii publici şi privaţi semnatari ai Convenţiei încheiate la nivel naţional pentru implementarea acestei campanii. El reprezintă, de fapt, fotografia şi datele de identificare ale dispărutului, ce vor ajunge la populaţie prin intermediul posturilor de radio şi televiziune, agenţiilor de presă şi companiilor ce au legătură cu transportul rutier, feroviar, aerian etc. De asemenea, mesajul va fi diseminat şi de societăţile comerciale private care deţin panouri electronice de afişare a informaţiilor şi panouri publicitare în incinta staţiilor de cale ferată, aeroporturi şi staţii de metrou. "Toate informaţiile venite de la persoane care pot oferi date referitoare la cazul respectiv vor fi centralizate prin serviciul 112 şi transmise către unitatea de poliţie competentă teritorial. Deoarece în cazul răpirii unui copil fiecare secundă contează, mecanismul campaniei presupune difuzarea semnalului de alertă în cât mai multe şi diverse medii. O susţinere mediatică intensă presupune cât mai mulţi cetăţeni alertaţi, deci mai multe informaţii referitoare la cazul respectiv, ceea ce conduce la multiplicarea şanselor de găsire în viaţă a copilului. Campania accentuează rolul şi responsabilitatea socială pe care fiecare individ o are pentru rezolvarea situaţiilor ce pot pune în pericol viaţa şi integritatea copiilor", a precizat inspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Poliţiei brăilene.

Campania "Alertă răpire copil!" poate fi percepută şi ca o nouă modalitate de abordare a colaborării interinstituţionale, având în vedere faptul că alături de structurile de poliţie sunt implicate Parchetul, o organizaţie neguvernamentală şi mass-media.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro