• compania a ales astfel să-şi protejeze angajaţii, cu domiciliul în zona rurală, care nu au avut cum să ajungă înapoi acasă cu microbuzul din cauza închiderii drumurilor • au fost totuşi salariaţi care au preferat să meargă acasă pe jos, până la Chiscani
Circa 170 de salariaţi de la “Yazaki” au dormit marţi noapte la două hoteluri din municipiu, unde compania le-a asigurat cazare, pe perioada blocării drumurilor din judeţ din cauza ninsorilor şi a viscolului. Măsura a fost luată, la ieşirea din schimbul II, în noaptea de 10 ianuarie, când compania a fost informată de autorităţile locale cu privire la închiderea drumurilor. “Noi am rugat Prefectura să permită plecarea din municipiu pe ruta prestabilită spre Însurăţei cu oamenii noştri cu un utilaj de deszăpezire în faţă. Răspunsul a fost că nu-şi asumă nimeni un asemenea risc întrucât convoiul ar fi putut rămâne blocat şi ni s-a spus că oamenii trebuie să rămână, în municipiu. Pentru salariaţii din mediul rural care nu s-au putut caza pe la rude aici, în oraş, compania a ales să le asigure cazarea la două hoteluri din municipiu. Este vorba despre 170 de persoane. (...) Noi am sunat la hoteluri şi am reuşit să-i cazăm pe toţi şi li s-a asigurat masă caldă. (...) Oricum, trebuie să avem totuşi o discuţie cu autorităţile locale privitor la această situaţie în care a trebuit să cazăm salariaţii la hotel, pentru că, în timp, numărul salariaţilor a tot crescut, acum, de exemplu, suntem aproximativ 2.000 de angajaţi, iar ierni grele o să mai fie pe viitor”, ne-au transmis reprezentanţii companiei, subliniind că aceeaşi soluţie de a fi cazaţi la hotel a fost aplicată şi la precedentul episod de ninsori abundente şi viscol, de acum câteva zile.
Deşi, iată, compania s-a oferit să-i cazeze la hotel în municipiu, au fost totuşi salariaţi care au preferat să rişte şi să plece pe jos, prin ninsoare şi viscol până acasă, în localitatea Chiscani. “Noi am încercat să-i convingem pe toţi să rămână aici, în oraş, dar au fost şi cazuri în care au ales să plece pe jos”, au mai spus reprezentanţii “Yazaki”.
Reporterii “Obiectiv” au reuşit să ia legătura cu câţiva dintre cei care au riscat să plece în noaptea de marţi, 10 ianuarie, pe jos până în Chiscani, iar oamenii au motivat că au gospodării şi familii de care trebuie să îngrijească şi, practic, nu puteau cu nici un chip să lipsească o noapte de acasă.