VIDEO: Şofer de la Braicar, lovit de un călător beat, în timp ce autobuzul era în mers | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

VIDEO: Şofer de la Braicar, lovit de un călător beat, în timp ce autobuzul era în mers

• un conducător auto, angajat al Braicar, a fost lovit de un individ, chiar în timp ce conducea autobuzul pe traseul 2, în Ajunul Crăciunului • momentul a fost filmat de un călător • directorul Braicar susţine că, din păcate, nu este un caz izolat

 

Un filmuleţ care ilustrează cum un şofer de autobuz de la „Braicar” este lovit de un călător a devenit viral, zilele trecute, în mediul online. Cei care au filmat momentul susţin, pe filmare, că agresorul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Ulterior, a urmat o „ploaie” de înjurături din partea agresorului, care mai era însoţit de un alt bărbat. Conducătorul auto profesionist nu a reacţionat în urma palmei primite, ci a fost în continuare atent la drum.

Descrierea ce însoţeşte materialul video este „Uitaţi cum sunt trataţi şoferii Brăilei” şi a fost postat în Ajunul Crăciunului.

Potrivit comentariilor, se pare că evenimentul s-a produs pe traseul autobuzului 2, iar un alt utilizator a afirmat că totul a pornit de la faptul că şoferul le-a spus celor doi indivizi să nu mai fumeze în autobuz.

La Poliţie nu a fost depusă nicio plângere, însă oamenii legii s-au sesizat din oficiu în urma clipului video postat pe grupul de Facebook „Nu eşti din Brăila dacă...”. Aceştia trebuie să stabilească exact de la ce anume a pornit conflictul violent.

 

Directorul «Braicar» afirmă că nu este un caz singular

Contactat de reporterii „Obiectiv - Vocea Brăilei”, directorul general al SC Braicar SA Brăila, Cornel Săndulescu, a scos la iveală o realitate urâtă cu care se confruntă tot mai des angajaţii societăţii. Acesta ne-a povestit că întâmplarea mediatizată nu este un caz singular, iar şoferii sunt adesea supuşi actelor de violenţă fizică ori verbală. Mai mult, chiar şi autobuzele operatorului de transport în comun sunt „ţinta” indivizilor certaţi cu legea. „Din păcate ne confruntăm tot mai des, aproape la ordinea zilei, mai ales în această perioadă a anului, cu situaţii de genul celei în discuţie, semnalate de presa locală şi centrală, în care victime sunt angajaţii companiei, cu precădere şoferii de autobuz. În plus, ne întâlnim şi cu acte de vandalism în mijloacele de transport în comun şi discutăm inclusiv despre geamuri sparte. După cum se cunoaşte, compania noastră are un sistem de monitorizare a interiorului mijloacelor de transport în comun prin intermediul camerelor de supraveghere, iar imaginile le punem la dispoziţia Poliţiei atunci când ne sunt solicitate. De altfel, noi sesizăm atât poliţia naţională, cât şi poliţia locală cu privire la astfel de incidente şi le stăm la dispoziţie cu orice sprijin de natură să descurajeze actele de violenţă şi vandalism în mijloacele de transport în comun”, a fost reacţia directorului general Cornel Săndulescu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro